Ieri s-au întâmplat trei lucruri.
Dimineaţa, T. Băsescu a oferit naţiunii un discurs îngheţat, lemnos, trufaş, demn de N. Ceauşescu, urmat de încă o băşcălie de bodegă la adresa presei.
La amiază, purtătorul de cuvânt PDL Sever Voinescu a transmis pentru prima dată după ani în şir o poziţie a partidului care nu-i aparţine lui T. Băsescu. Nu-i aparţine nici măcar dronei Boc. E rezultatul conştientizării de către unii membrii PDL a faptului că partidul a ajuns cu spatele la zid.
Dl Voinescu nu ne-a mai trimis la cinema. Le-a mulţumit românilor pentru "claritatea cu care îşi fac auzite cerinţele". A acceptat faptul că încercarea mult prea târzie a PDL de a iniţia un dialog s-a lovit de refuzul chiar şi al organizaţiilor societăţii civile care le erau tradiţional aliate. A acceptat faptul că dialogul de care abia acum şi-a adus aminte PDL "Unora le poate părea inutil. Altora nesincer", deci admite prezenţa obstrucţionismului cronic şi minciunii în atitudinea PDL.
"Argumentul" flaşnetat de Boc cum că se dărâmă ţara dacă au loc alegeri anticipate a fost abandonat. Dl Voinescu a ţinut să precizeze că sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea situaţiei actuale "a fost votată în unanimitate în birourile permanente", în spatele acestei declaraţii aflându-se decizia de bun simţ a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, care, cu siguranţă, nu l-a întrebat pe T. Băsescu.
Apoi, recunoaşterea faptului că nu doar nişte sute sau mii de oameni care manifestează pe străzile României sunt nemulţumiţi de regimul Băsescu, e vorba de "nemulţumirea celei mai mai părţi a populaţiei", vine să contureze limpede conştientizarea de către PDL a ceea ce spuneam: a ajuns cu spatele la zid.
Şi că îi aşteaptă o înfrângere politică devastatoare, sentiment tradus în fraza: "oricine va conduce guvernul după alegerile de anul acesta".
În sfârşit, miti