Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţara lui Papură Vodă

Publicat in Dilema Veche, joi 27 iulie 2006 ·

Mi-aduc aminte că prin 2001, bursieră a Colegiului Noua Europă fiind, povesteam colegilor, în cadrul seminariilor de miercuri, despre funcţionarea justiţiei la 1800. Reacţia domnului Andrei Pleşu mi-a rămas şi acum în minte: "Păi, dacă a fost aşa cum ne povesteşti dumneata, eu mă mir cum am ajuns pînă astăzi". Cele ce se tot întîmplă în această ţară de la începutul anului mi-au arătat că sîntem atît de aproape de 1800, chiar de nu ne vine să credem şi ne vrem democraţi, moderni, transparenţi, corecţi, coerenţi etc. Dar realitatea e cu totul în altă parte, iar viaţa de zi cu zi ne arată o criză instituţională profundă. (Cel puţin la 1800 nu erau atît de multe instituţii.) Am asistat la gripa aviară şi la vînzarea de apă chioară pe post de dezinfectant. La 1800, ciuma era tratată cu fum de bălegar şi strachina de oţet, iar cioclii îi jefuiau pe cei care trăgeau să moară sau aruncau cîrpe infestate în curţile marilor boieri, iar după ce boala îşi făcea efectul, treceau la jaf. Găinile SRI-ului s-au dovedit curci aşa cum căpitanul Apostolache trimis în judeţul Ialomiţa să aducă un bigam înrăit, negăsindu-l, şi pentru a nu veni cu mîna goală şi mituit de cea de-a doua soţie, îi ridică pe cei trei preoţi care îi oferiseră, de fapt, informaţia, considerîndu-i "răi şi zurbagii". Urmează luni de închisoare pentru că mitropolitul şi judecătorii nu-şi găseau timp să le asculte pricinile şi în sfîrşit cînd şi-au găsit timp, căpitanul a dispărut, astfel încît compararea părţilor nu putea avea loc, aşadar altă tevatură, alte zile de puşcărie, alţi zabiţi trimişi în ţară în căutarea slujbaşului. Greşelile la examenele de capacitate, bacalaureat se repetă, dar nimeni nu este găsit vinovat. Ministrul, cu seninătate, nu se crede responsabil şi cere aceloraşi funcţionari incompetenţi să mergă mai departe, aşa cum făcea şi Alexandru Ipsilanti la 27 februarie 1779, dornic să reforme

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°