Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berlusconi, apărat de George Clooney?

Publicat in Jurnalul, marți 29 martie 2011 ·

Foto: reuters Avocaţii lui Silvio Berlusconi au propus, ca martori în procesul în care premierul italian este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, mai multe nume cu greutate. „I-am propus ca martori, între alţii, pe actorul George Clooney, dar şi pe miniştrii Franco Frattini (Externe), Mara Carfagna (Egalitatea de Şanse) şi Maria Stella Gelmini (Educaţie)”, a declarat un avocat al premierului italian.

În total, spun apărătorii lu Berlusconi, pe lista martorilor se află 78 de nume, care urmează să fie evaluate, dar nu neapărat acceptate de instanţă. Procesul intentat lui Berlusconi urmează să înceapă la 6 aprilie la Tribunalul din Milano, aminteşte presa italiană, citată de Mediafax.

Premierul în vârstă de 74 de ani este suspectat că a întreţinut relaţii intime cu o minoră de origine marocană. În acest caz, mai sunt cercetaţi trei apropiaţi ai premierului – Dario „Lele” Mora ( specialist în impresariat artistic), Nicole Minetti (fostul dentist al lui Berlusconi) şi Emilio Fede (directorul redacţiei de ştiri a postului Rete4). Ei sunt cercetaţi pentru favorizarea prostituţiei, după ce adolescenta de origine marocană a declarat că, minoră fiind, a fost invitată la petreceri desfăşurate în vila lui Berlusconi de la periferia oraşului Milano şi a întreţinut relaţii intime cu premierul italian.

Minora în cauză, poreclită Ruby „Hoaţa de inimi” şi cunoscută sub numele adevărat Karima El Mahroug, a fost reţinută în mai 2010 de poliţia italiană, sub suspiciunea că a furat aproximativ 3.000 de euro şi mai multe bijuterii din casa unei prietene. Ea le-a declarat anchetatorilor că, la vârsta de 17 ani, avusese relaţii sexuale cu Berlusconi, dar mai târziu şi-a schimbat depoziţia, afirmând că acele contacte fizice au avut loc când ea avea 24 de ani. Ruby a recunoscut că a participat la trei petreceri organizate în vila lui Berlusconi, alături de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 55 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 54 minute
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 2 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum o ora
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 33 minute
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Traficul feroviar este oprit după un accident între Avrig și Făgăraș. O persoană a murit după ce o mașină a fost lovită de tren

HotNews acum o ora
​Un accident feroviar a avut loc sâmbătă, în jurul orei 8:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, după ce șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul I

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 4 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Vremea

București
acum

18°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/19°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°