Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Armă anticancer cu ajutorul medicinei nucleare: Cum acţionează tratamentul care durează doar o zi

Publicat in Mediafax, duminică 16 iunie 2013 ·

Medicina nucleară prezintă un potenţial fantastic împotriva unor cancere agresive, afirmă directorul filialei medicale a grupului francez din industria nucleară Areva, care mizează pe un izotop radioactiv rar, capabil să distrugă selectiv celulele canceroase.

"Am fost interesaţi de acele tumori împotriva cărora arsenalul terapeutic actual este foarte limitat, precum cancerul ovarian, gastric şi pancreatic, pentru care nevoile sunt importante, iar bolnavii aşteaptă o soluţie", a precizat Patrick Bourdet, directorul Areva Med, o companie care are sediul în oraşul Bethesda din statul american Maryland, în apropiere de Washington.

Această puternică armă anticancer, niciodată utilizată până acum, este izotopul de plumb 212 (pb 212), un izotop rar extras din thoriu, la rândul său un element chimic rar, întrucât doar câteva grupuri mari din industria nucleară din lume, inclusiv Franţa, posedă stocuri importante din această substanţă.

Aceste stocuri se află de altfel la originea industriei nucleare franceze, apărută în urmă cu o jumătate de secol.

Comisariatul pentru Energie Atomică (CEA) a decis atunci să păstreze thoriul, după separarea sa de uraniu, devenit principala materie primă utilizată de industria nucleară pentru a produce electricitate.

În 2003, oamenii de ştiinţă au avut ideea de a extrage izotopul Pb 212 pentru a efectua o serie de cercetări, stimulând compania Areva să iniţieze studii preliminare atât medicale - în domeniul cancerului -, cât şi industriale - pentru dezvoltarea unor noi procedee de extragere.

Primele parteneriate au fost semnate în 2008 între Areva şi National Cancer Institute (NCI) din Statele Unite, dar şi cu INSERM (Institut Francais de la Santé et de la Recherche Médicale) în timp ce continua procesul de dezvoltare industrială pentru a produce Pb 212.

Convinsă de marele potenţial medical al aces

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 15 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 42 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 46 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 42 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 28 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°