Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In doua zile de razie politistii au dat amenzi de 100 de milioane

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 15 iunie 2001 ·

Marti si miercuri, peste 300 de politisti au controlat tot ce a miscat in judet. S-au descoperit 800 de contraventii De mai bine de o luna, politistii botosaneni au declansat o adevarata cruciada importiva celor care au facut din incalcarea legilor o obisnuinta. Incepind cu luna mai, aproape ca nu a existat nici o saptamina in care politistii sa nu fi organizat macar o razie. Au fost insa si intervale in care, dupa actiuni concertate organizate la nivelul intregului judet au fost urmate imediat de alte descinderi in numai citeva localitati. Dupa raziile facute la finele saptaminii trecute in pietele si oboarele din Botosani, Dorohoi, Saveni si Darabani, a urmat marti si miercuri o actiune generala, toti politistii din judet fiind scosi in teren pentru verificari si controale. Efectivele mobilizate de Inspectoratul Judetean de Politie a insumat peste 300 de politisti care au cutreierat toate cele 72 de localitati din judet iar bilantul a fost unul fara precedent. Practic, in cele citeva ore cit au descins prin piete, zonele aglomerate ale oraselor, pe arterele de circulatie sau in societatile comerciale, politistii au descoperit peste 800 de contraventii, valoarea totala a amenzilor aplicate apropiindu-se de 100 de milioane de lei. De data aceasta, politistii au verificat peste 400 de agenti economici si 12 caserii colectoare, sanctiunile aplicate pe linie de comert insumind 252 de amenzi la Legea 12/1990 care au insemnat 15 milioane de lei. Iar daca ziua au fost verificate societatile comerciale si pietele, noaptea politistii au luat in colimator 287 de obiective de paza, in 93 de cazuri fiind aplicate amenzi contraventionale pentru nerespectarea Legii 12/1996. Politistii au controlat si supravegheat traficul rutier, agentii de circulatie oprind si verificind aproape 2.000 de masini, 350 de conducatori auto sau pietoni fiind sanctionati cu amenzi contraventionale de

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 59 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie începe vineri

G4Media acum 11 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°