Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Electro îşi plăteşte datoriile la bugetul de stat

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 4 iunie 2008 ·

Electroputere SA Craiova a achitat aproximativ cinci milioane de euro către bugetul de stat din datoria istorică de peste 40 de milioane de euro, a declarat ieri Cornel Nica, directorul economic al societăţii. „De la începutul anului, am plătit aproape cinci milioane de euro către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Aceşti bani ar trebui scăzuţi din evidenţe. Chiar ieri am plătit încă o tranşă, în valoare de un milion de euro“, a declarat Nica. Potrivit directorului, până pe 13 mai, patronatul saudit al societăţii, compania Al Arrab Contracting Company, a pompat în societate un capital de lucru în valoare totală de 37 de milioane de euro, în tranşe. La suma virată către bugetul de stat, s-a adăugat şi un milion de euro - către bugetul local, în contul impozitelor şi taxelor locale, prima tranşă din datoria totală de 4 milioane de euro. Majoritatea banilor (circa 31 de milioane de euro) ar fi fost cheltuiţi pentru plata materiilor prime necesare desfăşurării activităţii. Compania Al Arrab trebuie să facă dovada virării acestei sume către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) până cel târziu pe 24 iunie. Deşi au trecut trei săptămâni de la expirarea termenului de virare a banilor (13 mai), societatea nu a prezentat certificatul fiscal către AVAS, după cum au precizat surse din cadrul instituţiei. Conform ultimei actualizări făcute pe site-ul Ministerului de Finanţe, Electroputere Craiova avea datorii totale către bugetul consolidat al statului în valoare de 153,92 milioane de lei (42,75 milioane de euro). Practic, valoarea plăţilor nu a fost actualizată pe site. Surse din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) Bucureşti au precizat că ultima plată, în valoare de un milion de euro, nu apare ca efectuată, însă aceasta poate avea drept cauză întârzierea cu care este confirmat transferul bancar. Ult

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Autorul accidentului de la 2 Mai poate face apel la decizia instanței

HotNews acum o ora
Judecătoria Mangalia a respins, vineri, cererea lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia şi-au pierdut viaţa, de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 24 minute
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Intesa Sanpaolo finalizează achiziția First Bank. Grupul își dublează astfel prezența în România

HotNews acum 3 ore
Intesa Sanpaolo a finalizat cu succes achiziția grupului românesc First Bank S.A. (România) de la fondul privat de investiții cu sediul în SUA J.C. Flowers & Co, potrivit unui comunicat al băncii transmis vineri. Marco Elio Rottigni Intesa Sanpaolo

Profesor din Arad acuzat că lua mită de la elevi pentru a-i promova

Mediafax acum 3 ore
Un profesor din judeţul Arad este acuzat că a primit mită de la elevii săi pentru a-i promova. Procurorii au decis continuarea urmăririi penale în acest caz.

Patru tineri care ar fi comis furturi de peste o jumătate de milion de euro în Italia, reţinuţi de poliţişti în Vâlcea / Vor fi predaţi autorităţilor judiciare din Italia

G4Media acum o ora
Patru tineri din două comune vâlcene, bănuiţi că ar fi furat din magazine şi locuinţe din Italia bunuri în valoare totală de peste o jumătate de milion de euro, au fost reţinuţi, au informat, vineri, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, citați de Agerpre

Grayling România a asistat Premier Energy în listarea cu succes la Bursa de Valori Bucureşti

Wall-Street.ro acum 3 ore
Grayling (www.grayling.com), unul dintre liderii pieţei de consultanţă în comunicare şi relaţii guvernamentale din România, a asistat Premier Energy, una dintre companiile de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă creşter

Bursă. Transgaz atrage 7 mil. euro de la Ministerul Energiei pentru alimentarea cu gaz a Centralei Mintia

Ziarul Financiar acum 34 minute
Transgaz (simbol bursier TGN), transportatorul de gaze naturale controlat majoritar de statul român, a anunţat vineri, la Bursa de Valori, că Sebastian Burduja, ministrul energiei, şi Ion Sterian, director general al Transgaz, au semnat un contract

Operaţiune "majoră" a poliţiei în oraşul german Mannheim. Un bărbat care a atacat cu cutiţul oamenii de la o adunare de extremă dreapta a fost împuşcat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul la o demonstraţie a extremei dreapta în oraşul german Mannheim, poliţia lansând o "operaţiune majoră" şi împuşcându-l pe suspect, relatează Reuters şi SkyNews. Incidentul a avut loc în piaţa

Vin banii pentru milioane de români. Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranşă

Mediafax acum 3 ore
„Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25

Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă ca să facă un video: "Eu nu fac politică de nicio culoare"

HotNews acum 3 ore
Poliţistul Valer Kovacs, care este anchetat de IGPR după Diana Şoşoacă s-a filmat pe motocicleta lui din dotare, spune, într-un live pe Facebook în care cere susținerea oamenilor, că filmarea senatoarei „nu e un mesaj de propagandă politică”. Diana

Vremea

București
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

27°
vin.

12°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/30°
Constanta
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

26°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°