A te afla la periferia spaţiului cultural central-european, nu e neapărat o virtute, cum nici apartenenţa (tot periferică!) la alte spaţii culturale nu e musai un cusur.
Mi-au plăcut Iaşii festivalului FIE, dar nu cred că un festival difuz şi eterogen din punctul de vedere al manifestărilor culturale să fie cheia către mult râvnitul titlu de Capitală culturală europeană. Avem nevoie şi de festivaluri specializate, care să genereze fluxuri de “fani” ai unor manifestări culturale focalizate (aşa cum este FILIT): festival de teatru, de film, de rock, de jazz sau de blues. Ultimul poate că s-a născut anul acesta prin festivalul “Bulz&Blues”. Patricia Kaas, Riverside sau Vali Racilă, A.G. Weinberger şi Harry Tavitian sunt printre cei ce au încântat ieşenii anul acesta. Gala Uniter ori Gala Premiilor Operelor Naţionale sunt manifestări culturale a căror gazdă a fost Iaşi, tot în acest an. Trecând într-un alt registru, cafenelele şi tavernele, studiourile de înregistrări, piesele de teatru în locaţii alternative, jazz, rock, blues, formaţiile autohtone: Bucovina, Fără Zahăr, Excentric Blues Band, Aproape Unplugged, LifeTrack, Subliminal Damage, Her Funky Subjects, Enklava, Sukar Nation etc. sunt tot atâtea repere ce completează peisajul cultural actual al oraşului. Dar ieşenii sunt sceptici! Necunoaşterea ofertei? Ori e de vină oferta culturală şovăielnică a Iaşilor ultimelor decenii?
Dacă atunci când vorbim de prezentul cultural al Iaşilor apelăm la o oarecare îngăduinţă, nu la fel se întâmplă când ne raportăm la trecut. A spune despre Iaşi că are o istorie ilustră nu e o simplă figură de stil. Deşi oraş secundar, în limbajul anost şi rigid al planificării teritoriale contemporane, alături de alte oraşe româneşti şi ele candidate la nominalizarea de capitală culturală (Cluj, Timişoara, Braşov sau Craiova), istoria clasează Iaşii pe nivelul cel mai de sus al