Viitorii studenţi, interesaţi de ofertele celor mai bune universităţi din întreaga lume, găsesc informaţii şi consultanţă gratuită la târgul "World Education", organizat la Hotelul Hilton din Bucureşti în acest weekend.
În cadrul "World Education" vor fi prezente peste 50 de universităţi, dintre care jumătate sunt de stat. Astfel, tinerii din România au posibilitatea de a se folosi la maximum de fondurile alocate de guvernele ţărilor gazdă pentru studenţii străini. "Vestea bună este că instituţiile de învăţământ au reuşit să păstreze numărul de locuri alocate studenţilor din străinătate în universităţile de stat", spune Irina Christova, managerul companiei "Integral Programe Educaţionale", organizator al evenimentului, care mai precizează că interesul pentru studii în străinătate a înregistrat o creştere de 30% în ultimii ani. "Învăţământul britanic se dovedeşte din nou a fi cel mai atractiv din Europa. Toate statele acordă burse sau ajutoare financiare sub diferite forme pentru programele universitare, iar pentru cele de master au sisteme de finantare şi sprijin financiar pentru studenţii din străinatate", mai explică Irina Christova.
Marea Britanie continuă să fie cea mai căutată destinaţie. Şi în acest an, lupta pentru un loc în universităţile britanice de prestigiu va fi una acerbă, spun organizatorii târgului "World Education". Deşi încă există oportunităţi excelente de finantare pentru studenţi, nu este sigur că acest sistem, în contextul crizei economice şi a alegerilor din Marea Britanie, se va păstra. În continuare, candidaţii din România pot beneficia de condiţii foarte bune de studiu în Olanda, studii gratuite în Danemarca, dar şi în ţări precum Norvegia şi Scoţia, care devin din ce în ce mai populare. În privinţa specializărilor, interesul tinerilor din România rămâne focusat pe domeniul afacerilor, pe arhitectură, pe informatică şi