Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie mare pentru petrolişti. 1-0 cu Oţelul

Publicat in Adevarul, luni 25 februarie 2013 ·

Petrolul a pornit cu dreptul în 2013, obţinând o victorie extrem de preţioasă pe terenul Oţelului Galaţi. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de către Jeremy Bokila, cu zece minute înainte de final.

La prima apariţie oficială din 2013, Oţelul şi Petrolul au arătat ca două echipe extrem de prudente. Astfel, debutul meciului de la Galaţi a fost unul echilibrat, dar fără realizări deosebite, mingea ajungând destul de rar în preajma celor două porţi.

Abia pe finalul primei reprize lucrurile s-au mai animat, “lupii” având cea dintâi situaţie de gol, atunci când Bokila (34) i-a luat faţa lui Benga, dar Grahovac a ieşit la timp dintre buturi şi a prins în faţa atacantului ploieştenilor. Imediat, Oţelul a avut cea mai mare ocazie a reprizei întâi, şutul lui Paraschiv (36), expediat de la 16 metri, întâlnind bara din stânga lui Bornescu.

Bolivianul Mojica (49) a deschis partea secundă cu o lovitură liberă de la 30 de metri, bătută periculos, dar Grahovac a respins în corner, iar Morar (58) a avut o execuţie îndrăzneaţă, un şut din stânga, la care mingea a ocolit de puţin colţul lung.

Oţelul a replicat prin Astafei (62), cel care a trimis imprecis din colţul careului mic, pentru ca, două minute mai târziu, lovitura de cap a lui Ljubinkovic să fie prinsă fără emoţii de către Bornescu. Portarul “lupilor” a avut o paradă de senzaţie la şutul lui Iorga (66), rămas singur la 14 metri, şi a fost ocrotit de şansă la ocazia uriaşă a lui Astafei (73), cel care, de la 12-13 metri, central, a trimis în bara!

A venit, însă, minutul 80, atunci când Hoban a bătut o lovitura liberă în mijlocul careului, iar BOKILA a prelungit, cu capul, pe spate, lăsându-l fără replică pe Grahovac, şi Petrolul trecea la conducere pe tabela de marcaj, apropiindu-se de o victorie extrem de importantă.

Defensiva petroliştilor a rezistat până la final, trupa lui Contra luân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 58 minute
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum 21 minute
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Judo: Medalie de bronz pentru judoka Alex Creţ, la CE de la Zagreb

News.ro acum 25 minute
Sportivul Alex Creţ a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatul European de judo, de la Zagreb. ”Felicitări, Alex, antrenorului tău Emil Morar şi întregului staf”, a transmis FR Judo. Medalia de aur a revenit Eljan Hajiye

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la JO 2024

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 27 aprilie 2024, 19:06 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2024 19:46 Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (L

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°