Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima zi. TIFF ca-n Tornatore.

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Ai două variante ca să-ncepi TIFF-ul: ori te laşi pe mîna lui Mihai Chirilov şi mergi la filmul care deschide oficial festivalul (firile sensibile ştiau încă din anii trecuţi că n-o să le fie uşor), ori îţi faci încălzirea înainte de deschidere cu ceva călduţ, nici prea prea nici foarte foarte. TIFF-ul meu a început vineri după-masă cu Refugiul lui François Ozon, un film aşa cum ne-a obişnuit regizorul francez, plasat la graniţa dintre uncanny şi firesc, acolo unde se află sediul emoţiilor noastre. Refugiul reia tema maternităţii (studiată magic-realist în Ricky, film proiectat şi el la TIFF, în secţiunea Supernova), urmărind-o aproape de tot pe Isabelle Carré - însărcinată în timpul filmărilor -, în rolul unei tinere femei pentru care cele nouă luni de sarcină înseamnă în primul rînd doliul după bărbatul iubit. Refugiul nu e memorabil sau zguduitor, dar e perfect ca să intri în atmosferă.

Oficial, TIFF-ul a început vineri seară, în Piaţa Unirii, unde s-au adunat sute de spectatori în spaţiul cinematografului open air şi alte sute pe margine, pe bănci, în balcoane ori la terase. Dacă ar fi plouat (ceea ce era cât pe ce să se întîmple), totul s-ar fi mutat la Cinema Republica. Am avut noroc, şi noi, şi organizatorii, şi statuia lui Matei Corvin, care, oricât de ecvestră ar fi, suportă de cîţiva ani nenumărate operaţii de restaurare. N-a plouat nici măcar un pic, piaţa a fost plină ochi, şi toată lumea a clocotit de entuziasm. Sau poate că partea cu entuziasmul doar mi s-a părut, pentru că mă bucuram infinit că am ajuns, iar, la TIFF. Ce contează e că festivalul de film de la Cluj e, în mod cert, cel mai important eveniment de gen din România şi că, deşi a ajuns la a noua ediţia şi a confirmat toate aşteptările pe care trebuia să le confirme, încă mai e nevoit să cerşească atenţia şi banii cinstitelor feţe aflate, cum se zice, în poziţii de conducere.

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 36 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum o ora
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°