Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tomisul a trecut pe locul secund

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 26 octombrie 2010 ·

Runda a VII-a a Ligi Naţionale de Handbal feminin nu a produs rezultate care să spargă tiparele. Poate numai faptul că tomitanele care au trecut pe locul secund la un schimb cu formaţia clujeană, au învins cu mare greutate meciul cu ultima clasată, formaţia din Reşiţa, care nu a reuşit să obţină vreun punct în aceste 7 etape, după ce au fost conduse la pauză. Romaşcanele au reuşit un al treilea succes, învinsele fiind formaţia oţelarelor care au fluctuaţii de comportament. Clujencele au câştigat la mare diferenţă meciul cu formaţia din Deva aflată în acest sezon în zona inferioară a ierarhiei.

Rulmentistele au fost foarte aproape de a face o surpriză prin aceia că dacă se concentrau mai mult în momentele ofensive ar fi putut să obţină mai mult, dar aşa cum ne-a spus în mai multe rânduri antrenoarea Mariana Târcă şi cea ce se cunoaşte, o echipă de valoare certă se realizează cu multă trudă, vorba unui mare atlet că marea performanţă se face cu butoaie de sudoare.

Rezultatele rundei a VII-a:

Universitatea Reşiţa - Tomis Constanţa 23-25 (11-10)

Universitatea Cluj - Cetate Devatrans 34-24 (13-9)

C.S.M. Bucureşti - S.C.M. Craiova 37-31 (19-14)

H.C. Zalău - H.C.M. Baia Mare 33-24 (16-10)

H.C.M. Roman - Oţelul Galaţi 24-23 (13-14)

Dunărea Brăila - Rulmentul Municipal Braşov 25-23 (12-10)

HCM Buzău - Oltchim Rm. Vâlcea s-a disputat ieri după închiderea ediţiei.

Următoarea etapă, 7 noiembrie: Tomis Constanţa-Oţelul Galaţi; HCM Ştiinţa Baia Mare-HCM Roman; SCM Craiova-HC Zalău; Rulmentul Municipal Braşov - SCM Bucureşti; Oltchim Rm. Vâlcea - Dunărea Brăila; Cetate Devatrans - HCM Buzău;” U” Reşiţa -” U” Jolidon Cluj.

Clasament

1. Oltchim 6 6 0 0 225-146 12

2. Tomis 7 5 1 1 203-172 11

3.” U” Cluj 7 5 1 1 215-190 11

4. CSM B. 7 5 1 1 218-205 11

5. Brăila 7 4 1 2 174-171 9

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 4 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 7 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 5 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°