Oare cine este de vină? Să vii repatriat la Cluj, iar după cinci ani să pleci înapoi în Toronto. A venit cu patru containere încărcate cu lucruri şi amintiri. Şi-a cumpărat casă, maşină, loc de veci în Cluj. Oraşul în care s-a născut, s-a format, şi-a însuşit educaţia până la nivel universitar. La şcoală a fost între cei mai buni. Canada i-a recunoscut clasa profesională şi a trăit foarte bine. Acasă, la Cluj, îşi vorbeşte limba, şi-a trăit cei mai frumoşi ani din viaţă, tinereţea.

Clujul este oraşul pe care l-a lăsat în 1984 din lipsă de speranţă şi a imposibilităţii de a mai inspira acel miros spurcat de comunism. Era un comunism brutal, viclean, cinic, comunism de tip balcanic. După cinci ani retrăiţi în Cluj s-a întors în Toronto. Este povestea unui clujean, coleg de generaţie, prieten, ne cunoaştem de copii, foarte bun profesional. Îmi amintesc ca ieri. A plecat definitiv în Canada, înaintea mea cu doi ani. Eu am plecat în SUA, ca refugiat politic, cu viza I-94, pe data de 15 decembrie, 1986, ţinându-mi fetiţa în stânga şi o valiză în mâna dreaptă. Este imaginea generaţiei mele, cei care am avut atunci curajul să ne aruncăm în necunoscut. Atunci şi acum plecarea are un gust amar. Ne-am lăsat casele, părinţii, familia, neamurile, avutul material, o istorie personală, o istorie profesională.

Am plecat fără a avea speranţa că ne vom mai vedea familia, Clujul, Transilvania. Eu m-am întors definitiv acasă la Cluj după 24 de ani. Nu-mi pare rău. Da, îmi este dor de America. O revăd anual sau cînd îmi este dor. Am carnet de conducere emis în SUA. Îi cunosc istoria, geografia, valorile. America m-a primit ca pe unul de-al ei. Aş pleca din nou dacă Clujul meu ar ajunge sub conducere comunistă sau nazistă. Ce pot să spun despre clujeanul meu din Toronto? Am stat de vorbă cu el. Mi-a spus că îi este imposibil să mai iasă pe Petru Groza (azi b-dul Eroil