Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Tulceanul Costel Zamfir, tânărul maestru al comediei

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Toţi cei care au văzut piesa de teatru „O noapte furtunoasă“ în regia lui Cristian Gheorghe au fost foarte impresionaţi de Spiridon, cel care a „furat“ atenţia întregii săli în momentele cheie ale piesei.

Costel Zamfir este un tulcean care şi-a căutat norocul pe scenele din Bucureşti. După ce a terminat Liceul de Artă din Tulcea a dat la Facultatea de Actorie de la Hyparion, iar după ce aceea a rămas în Capitală, cu gândul de a reuşi în teatru. Nu o dată a plecat dezamăgit acasă şi nu o dată i-a trecut prin cap să renunţe.

„Am vrut să mă apuc de altă meserie. Erau luni bune de când nu mai jucasem nimic. Am dat şi la ofiţeri,la jandarmi, în căutarea unei noi cariere. Dar, slavă Domnului, am picat“, glumeşte Costel.

De fiecare dată când era absolut decis să renunţe la actorie se ivea ceva. De cele mai multe ori era acceptat la un casting. Partea bună este că revenirea a fost întotdeauna în forţă, „Aveam o poftă extraordinară de teatru, de scenă, de tot“.

Acum trei luni a venit la Tulcea după ce joburile din Bucureşti nu-l mai puteau ajuta nici măcar să plătească chiria. A ajuns la Teatrul Jean Bart şi credea că este un pas înapoi, dar a avut parte de o mare surpriză: „Consider că este cel mai bun teatru din ţară. Din toate punctele de vedere. Şi ca stabilitate financiară (conducerea este extrem de serioasă, nu am avut probleme cu întârzierile de salariu), dar şi ca echipă: managerul se preocupă de noi, actorii sunt tineri, entuziaşti. Eu practic merg la teatru şi mă distrez cu prietenii“.

„Îl vroiam pe Chiriac, dar acum nu-l dau pe Spiridon al meu!“

Niciodată nu a primit rolul pe care şi l-ar fi dorit înainte de casting. Dar întotdeauna s-a ataşat de rolurile primite, iar apoi nu ar fi renunţat nici în ruptul capului la ele. „În piesa lui Cristi Gheorghe eu l-aş fi vrut pe Chiriac. Dar acum, sincer, nu-l d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 38 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

Mediafax acum 39 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după mai multe incidente violente, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucr

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 48 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 44 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 9 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°