Triumful celor fara de putere din annus mirabilis 1989 nu ar fi fost posibil fara infrangerile tragice din iunie 1953, noiembrie 1956, august 1968, august 1977 (Valea Jiului), decembrie 1981. Asa s-a forjat o traditie a rezistentei colective anticomuniste, a miscarilor sociale independente, in interiorul unui sistem ce parea monolitic si vesnic. Acum 60 de ani, pe 17 iunie, muncitorii santierelor de constructii de pe Stalin Allee, in inima Berlinului de Rasarit, deci a zonei sovietice de ocupatie, s-au revoltat impotriva unui regim care se pretindea a fi al lor. Propaganda comunista a sustinut, fara nicio proba, ca era vorba de o provocare urzita de “cercurile imperialiste si revansarde”. RIAS (Radioul din sectorul american) a fost demonizat drept adevaratul inspirator al insurectiei.
S-a deschis focul, politia est-germana, trupele regimului Pieck-Ulbricht si cele sovietice au conlucrat in sugrumarea unei revolte muncitoresti anti-totalitare. Era la putine luni de la moartea lui Stalin. Incepuse dezghetul. Insurectia proletara anticomunista din Berlinul de Est dovedea ca regimul era unul intemeiat pe minciuna, impostura si teroare. Renastea speranta, acel principiu celebrat de filosoful Ernst Bloch, al carui discipol, Wolfgang Harich, avea sa fie inchis pentru criticile la adresa sistemului birocratic-militarist, pe drept definit ca Panzerkommunismus. Revoltei non-violente a muncitorilor, regimul totalitar, dictatura SED (Partidul Socialist Unit din Germania, adica partidul comunist) i-a raspuns cu gloante. Pana si poetul marxist Bertolt Brecht, specialist in perverse rationalizari dialectice, a condamnat (esopic) represiunea. Dupa decenii, Gunter Grass a scris o piesa intitulata Die Plebejer proben den Aufstand. Ein deutsches Trauerspiel. Este vorba despre Brecht si repetitia piesei lui Shakespeare Coriolanus chiar pe 17 iunie. Proletarii revoltati erau no
