Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Un DJ pasionat de piesele de teatru a reprezentat Gorjul la Barcelona

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 ·

Este sunetistul trupei de teatru francofon de la Târgu-Cărbuneşti, câştigătoare a Festivalului Internaţional desfăşurat în martie în Barcelona. Lucian Popescu vrea să devină un DJ celebru.

A urmat cursurile Şcolii Generale George Uscătescu din Târgu-Cărbuneşti, iar în clasele I-IV a fost înscris la Clubul Elevilor din localitate, fiind pasionat de ştiinţele naturii, în special de biologie. Gustul pentru muzică l-a descoperit însă în primul an de liceu, primind frecvent invitaţia de a „face“ atmosferă la petrecerile de sfârşit de an. „La liceu am descoperit faptul că îmi place foarte mult să pun muzică la spectacole şi să fiu cel care le oferă oamenilor ocazia să se distreze. Visul meu este să devin DJ oriunde în lume, însă fără să fiu nevoit să mă despart de trupa de teatru din care fac parte la ora actuală“, declară Lucian. În luna martie a acestui an, tânărul de 18 ani a reprezentat, alături de trupa sa, judeţul Gorj la Barcelona. Parodia „Une ferme en T.R.O.P.“ a detronat reprezentaţiile belgienilor, turcilor, italienilor, spaniolilor şi chiar ale francezilor prezenţi la Festival.

Au jucat în aplauze

Fără să urmeze cursurile unei şcoli de teatru, cărbuneştenii au reuşit să ridice publicul în picioare, jucând piesa sub ropote de aplauze. Nimeni nu auzise până atunci de judeţul Gorj, cu atât mai puţin de oraşul Târgu-Cărbuneşti, iar Lucian a fost cel care a reuşit să pună în lumină talentul colegilor săi de trupă printr-o sonorizare şi o sincronizare de excepţie. „Am reprezentat România la Barcelona, iar acest a lucru a presupus eforturi deosebite din partea tuturor, participând zilnic la repetiţii. Mi-a fost teamă să nu greşească cei care urcă pe scenă şi am avut mari emoţii când am văzut că cel care trebuia să le pună melodia actorilor români nu era în cea mai bună formă, aşa că l-am rugat să mă lase pe mine să mă ocup şi totul s-a term

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 53 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 13 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 38 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 27 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 15 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 58 minute
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°