Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriciu: Bursa din Bucureşti va supravieţui doar dacă va deveni o piaţă regională

Publicat in Adevarul, luni 13 iulie 2009 ·

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, luni, că Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va supravieţui "dacă va fi suficient de deşteaptă" să ajungă o bursă regională, prin listarea unor companii din statele din Balcani şi Republica Moldova, transmite NewsIn.

"Cred în viitorul BVB, dacă va fi suficient de deşteaptă să ajungă o bursă regională. Nu cred că aşa cum e astăzi poate să supravieţuiască", a spus Patriciu, la deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare a Bursei.

El a menţionat că bursa trebuie să devină un loc de listare a companiilor din regiune, care să nu excludă ţări precum Moldova, Bulgaria, Albania, Muntenegru, Serbia, Macedonia, Bosnia.

"Este nevoie de un motor al integrării şi Bursa de la Bucureşti poate fi acest motor", a afirmat Patriciu.

La sfârşitul anului trecut, conducerea Bursei şi-a arătat interesul de a construi un sistem alternativ de tranzacţionare de tip MTF (Multilateral Trading Facility), care să permită tranzacţionarea unor titluri din alte state din regiune sau din UE şi să ofere, în acelaşi timp, noi oportunităţi de investiţii pentru brokerii şi investitorii locali.

Dinu Patriciu a subliniat că, pe lângă stat, care poate sprijini Bursa prin listări, "iniţiativa trebuie să vină din partea Bursei, care, ca orice companie comercială, trebuie să facă marketing şi să atragă clienţi".

Directorul general al BVB, Anca Dumitru, a menţionat, cu aceeaşi ocazie, că în prezent sunt pregătite 15 companii de pe piaţa Rasdaq pentru a fi transferate la cota Bursei.

Pe de altă parte, Dinu Patriciu a criticat autoritatea de reglementare, spunând că "nu are nicio legătură cu modul în care funcţionează o bursă".

"CNVM nu face decât să strivească Bursa şi nu să o sprijine", a spus omul de afaceri.

Dinu Patriciu crede că principala problemă cu care se confruntă Bursa în acest moment este lichiditatea şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 24 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 40 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 24 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 28 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°