Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta in cazul femeii ucise de gripa

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 26 noiembrie 2009 ·

Cazul femeii de 58 de ani din Bucecea, diagnosticata cu gripa porcina la o zi dupa ce a murit la Sectia de Boli Infectioase, a ajuns in atentia autoritatilor, Directia de Sanatate Publica (DSP) declansand ieri o ancheta la solicitarea Institutiei Prefectului. "Am primit o hartie de la prefect prin care ni se cere ca toate persoanele implicate in gestionarea acestui caz, incepand de la medicul de familie, ambulanta, medicul care a primit in spital, medicul care a initiat tratamentul, medicii de garda, medicul care a constatat decesul si inclusiv medicul legist, sa faca o prezentare pas cu pas a evolutiei cazului. Au fost disfunctionalitati privind tratamentul, monitorizarea, relatia cu familia si toate vor fi analizate si de prefect si vom limpezi lucrurile", a precizat Gheorghe Apetroaie, director adjunct in cadrul DSP. Potrivit unor surse din cadrul Institutiei Prefectului, Cristian Roman s-a declarat nemultumit de modul in care cazul a fost tratat de medicii infectionisti botosaneni, mai ales ca seful Sectiei de Boli Infectioase, Doina Botez, a intrat in concediu de odihna la scurt timp dupa aparitia primelor cazuri de gripa porcina la Botosani, iar comunicarea dintre institutii a fost una defectuoasa. Rudele femeii reclama ca Niculina Barbosu a primit timp de patru zile, la Sectia de Boli Infectioase, doar oxacilina, medicii neluand in calcul administrarea de tamiflu. Acestea mai spun ca au aflat de la presa ca, pe langa bronhopneumonie, femeia a avut si gripa porcina. "Ne-au dat asigurari ca a murit de bronhopneumonie si nu are nicio legatura cu A/H1N1. Astazi (miercuri), ne-au spus ca a fost gripa porcina si nu trebuie sa lasam sicriul deschis ca sa nu ne contaminam. Toate dupa trei zile in care noi nu ne-am luat niciun fel de masuri de prevenire", a spus Elena Duta, cuscra Niculinei Barbosu. Decesele din cauza A/H1N1 secretizate de Minister Ca urmare a cazului

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 40 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°