Diversitatea e buna, dar nu la vreme de criza. Sa aiba dreptate cei care prevad transformarea in citeva decenii a Europei intr-un muzeu? Clivajul transatlantic intre Europa si Statele Unite pare sa se adinceasca tot mai mult. In competitia dintre marile puteri, acestea din urma par sa-si dea seama ca s-au lega ombilical de China pe plan economic (vezi Chinamerique.Un couple contre-nature?, Eyrolles, Paris 2010), aceasta din urma finantind uriasul deficit exterior american si acumulind rezerve de peste 2400 miliarde dolari, cu preschimbarea carora in aur sau in euro santajeaza America. In acelasi timp, aceasta din urma constituie principala piata de desfacere a produselor chineze, fara de care China nu-si poate continua dezvoltarea. Se constituie deci la virf un nou binom geostrategic, plin de contradictii dar si de complementaritati, ce va conduce lumea. Oricum, nimic nu se va mai putea realiza major pe plan international fara acceptul celor doua mari superputeri. In ce priveste relatia cu Rusia, nici aceasta nu trebuie deranjata, tara lui Putin detinind in continuare un puternic arsenal nuclear, (chiar dupa recenta semnare salutara a tratatului Start II, ce prevede reducerea cu 75 % a numarului de ogive nucleare a celor doua parti), avind rezerve imense de hidrocarburi si revenind in forta in fostul spatiu sovietic, unde tinde sa-si recupereze influenta, din Kirghizia pina in Ucraina. O alta mare putere, Japonia ramine ceea ce este, in pofida unei crize economice prelungite, iar americanii au mare grija sa nu irite Tokio, care ar putea trada alianta traditionala cu S.U.A. in favoarea uneia noi cu Beijingul, cu care au deja, de pilda un proiect de uniune monetara. La ea s-ar ralia imediat si ceilalti tigri din zona, iar Asia ar deveni principalul centru de putere al lumii. In ce priveste Europa, aceasta a devenit un competitor mai degraba stinjenitor, in primul rind