Un ghid al Lipscanilor*) s-a lansat în urmă cu câteva săptămâni, fireşte în Centrul vechi, într-unul din zecile localuri ale zonei, "Malagamba". Cât de mulţi mai ştiu azi cine a fost Malagamba şi ce a însemnat el pentru muzică? Cine ştie povestea locurilor minunate din centrul istoric şi vechi al Bucureştilor pe care le ignorăm de câteva decenii? Cine mai ştie istoria Lipscanilor?
De la început Eugen Istodor descrie cu farmec aparte cartierul şi mai ales principala stradă, Lipscani: "Lipscaniul de astăzi arată ca o recuzită gata pentru o petrecere care se tot amână: decor de epocă, rochii de mireasă, droguri şi iubiri uşoare, cadouri ieftine şi antichităţi, biciclete nebune şi ceaiuri nemaiauzite, eco, bio, şaorme, narghilele, excentricităţi, cool, euforia trăncănelii, party-uri, beţivi, funny, takeaway, crâşme pentru toate buzunarele, dar şi un cutremur la pândă gata să prefacă mofturile în praf şi pulbere. Are inocenţa unui copil care şi-a făcut un orăşel din ce-a priceput el din poveştile bunicilor. Un capriciu omenesc, o bizarerie istorică."
Eugen Istodor reuşeşte o ispravă literară de invidiat, mai ales că sursele de inspiraţie sunt minime - nu cred să existe mai multe cărţi despre zonă decât degetele de la o mână, oricât ai răscoli în biblioteci. Afli acum: istoria numelui Lipscani, reperele de identificare, cum se ajunge, informaţii despre accesul în zonă, despre sărbătorile majore (las de o parte faptul că, aici, aproape fiecare zi e o sărbătoare), traseele arhitecturii - franţuzesc-balcanic, "specialităţile româneşti, traseul "mic-mititel", Traseul Vald Ţepeş, traseul neoclasic, traseul eclectic, traseul etajului nobil, traseul romantic, traseul neoromânesc 1900, traseul bancar-monumental (despre acesta vorbeşte albumul pe care l-am prezentat pe larg, la această rubrică, în numărul trecut al ziarului), traseul sfinţilor, dar şi traseele restau