Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haos provocat de vântul puternic și căderile masive de zăpadă în Franța, Polonia și Elveția

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 octombrie 2012 ·

Ninsori abundente şi puternice rafale de vânt au lăsat, azi, fără electricitate zeci de mii de persoane în Alpii francezi şi în sudul Franţei şi au cauzat dispariţia unui copil, în timp ce în Elveţia au provocat aproape 60 de accidente în ultimele 24 de ore, iar în Polonia au murit de frig trei persoane. Lausanne, Elveția

Sursa: Reuters Prognoza meteo

În regiunile din estul Transilvaniei minimele vor atinge și -10 grade C

Germering, Germania

Sursa: Reuters Basel, Elveția

Sursa: Reuters ARHIVĂ

Sursa: Reuters

În Franța, în regiunile Savoie, Haute-Savoie şi Isere, curentul electric a fost întrerupt, din cauza căderilor de zăpadă. Ninsorile s-au adăugat puternicelor rafale de vânt care afectau mai multe regiuni.

În Drôme şi Ardeche (sud), „locuinţele sunt private de curent electric din cauza vântului puternic care poate atinge 130 km/oră”, a explicat, pentru AFP, un purtător de cuvânt al ERDF (Electricité Réseau Distribution France).

Intemperiile au afectat şi circulaţia în Franţa, unde zeci de automobilişti, care nu şi-au echipat maşinile cu pneuri pentru zăpadă, au fost blocaţi în departamentul Isere de ninsori neobişnuit de abundente.

Un copil britanic de 12 ani care plecase cu bicicleta, sâmbătă, a fost dat dispărut pe insula Porquerolles (sud-est), unde se înregistrează puternice rafale de vânt. Numai bicicleta a fost găsită.

În Polonia, unde primele ninsori au fost însoţite de scăderi ale temperaturii sub zero grade, trei bărbaţi au fost găsiţi morţi de hipotermie, duminică, a anunţat poliţia, potrivit Agerpres. Doi bărbaţi în vârstă de 52 şi, respectiv, 56 de ani, au decedat de frig în sud-estul Poloniei. „Cei doi erau sub influenţa alcoolului”, a declarat un purtător al poliţiei din Lublin. A treia victimă, un om al străzii în vârstă de 53 d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 3 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum 2 ore
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°