Principala problemă pe care o are România în acest moment o reprezintă numărul scăzut al angajaţilor care lucrează legal, iar abordarea pe care a avut-o atât mediul privat, cât şi sectorul public, în ceea ce priveşte reducerea de costuri prin concedieri, a fost greşită, este de părere economistul Liviu Voinea, 35 de ani, director executiv al Grupului de Economie Aplicată.
"Cea mai mare povară fiscală pentru patroni este să angajeze cu carte de muncă din cauza nivelului ridicat de contribuţii sociale. Dacă nivelul acestor contribuţii ar scădea cu 3%, s-ar putea crea 100.000 de locuri de muncă. Economia, per ansamblu, nu-şi poate reveni dacă avem mai puţine locuri de muncă, mai puţini oameni care plătesc taxe mai mari. Economia îşi poate reveni doar dacă sunt mulţi angajaţi care plătesc taxe moderat", a spus Liviu Voinea, care este şi profesor la Academia de Studii Economice şi la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
În prezent, în România lucrează legal aproximativ 4,3 milioane de salariaţi, dintre care peste 1,3 milioane sunt angajaţi în sectorul public, în timp ce populaţia activă este de 9,7 milioane de persoane, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
Creşterea numărului de salariaţi ar putea acoperi o parte din deficitul de la fondul de pensii, care este în prezent de 3,6 miliarde de euro. În prezent, nivelul contribuţiilor sociale (sănătate, şomaj şi pensii) este de 16,5% pentru angajat şi 26,5% pentru angajator.
În opinia lui Voinea, România va avea o scădere economică de 3% în acest an, iar măsurile de austeritate luate de Guvern - scăderea salariilor cu 25% şi disponibilizările din sectorul public - nu fac decât să adâncească ţara în recesiune. Oficialii FMI sunt însă mai optimişti şi se aşteaptă ca în acest an scăderea economică să fie de 1,9%.
Există însă riscul ca măsurile de austeritate ado