Stimate Domnule Siulea, draga Ciprian,
Asa cum am planuit impreuna, nu cu mult timp in urma, vom aduce in spatiul public dezbaterea pe care o purtam de ceva vreme, in corespondenta noastra privat-amicala, in legatura cu opiniile critice exprimate de tine la adresa Raportului Comisiei Tismaneanu si a lui Vladimir Tismaneanu insusi. Decizia de a scoate la lumina schimbul nostru de argumente tine de importanta pe care amindoi o dam chestiunii in sine, de complexitatea implicatiilor ei, care necesita eforturi speciale de discriminare notionala si dezambiguizare, si, nu in ultimul rind, de vointa noastra comuna de a demonstra ca pot exista forme rationale de „dezacord civil“, in care implicatii isi recunosc, de la inceput, buna-credinta si in care se angajeaza ca intr-un efort comun de cautare a adevarului. intr-un climat intelectual inca foarte provincial, in care esti mereu cintarit de priviri pline de subinteles, care incearca sa evalueze repede „al cui om esti“, cordialitatea polemica echivaleaza, as indrazni sa spun, cu o lectie de sanitate morala (dar poate ca si mentala).
in plus, de ce sa nu profitam si noi de faptul, sesizat in repetate rinduri de prietenul nostru comun Sorin Adam Matei, ca publicatiile culturale romanesti sint, in mod esential, un schimb de scrisori filozofice, in stilul presei secolului al XVIII-lea? De ce sa nu beneficiem de aceasta placuta forma de retardare, incercind sa-i transformam, vorba Poetului, porecla-n renume?
Acestea fiind zise, ma voi referi in continuare la articolul tau „Tentatia unui nou absolutism moral. Cu cine si de ce polemizeaza Vladimir Tismaneanu“, aparut in numarul 379 (5-11 iulie 2007) al Observatorului cultural, articol care reia puncte de vedere enuntate anterior de tine in saptaminalul Timpul (un bastion al libertatii de gindire, caruia si pe aceasta cale merita sa-i uram sanatate si
