Laura şi Florian Câmpean m-au cucerit definitiv. Nu-i cunosc, nu i-am întâlnit vreodată, dar am citit povestea lor fascinantă în „Adevărul“ de ieri. Oameni între 30 şi 40 de ani, cei doi soţi au făcut o schimbare radicală în viaţa lor: au părăsit civilizaţia corporatistă pentru a trăi în natură. Au dat România pe Brazilia dintr-un motiv cât se poate de uman: „Am căutat pe net sate ecologice în zone în care e mereu cald“, zice Laura. Faptul că se pregăteşte să devină mămică nu a oprit-o să plece „în sălbăticie“.
Aceşti oameni nu şi-au pus traista-n băţ din disperare, ci au renunţat la cariere promiţătoare şi la joburi bine plătite. Şi-au asumat riscuri enorme, inclusiv pe acela de a suferi crunte dezamăgiri, dar au mers înainte spre Pământul Făgăduinţei. Explică Laura: „Noi am fost, amândoi, oameni de birou, top-manageri şi oameni de media. Acum descoperim că munca pământului ne dă satisfacţii pe care nu le-am întâlnit niciodată în şedinţe, rapoarte şi media-planuri“.
Ce căutau, de fapt, aceşti oameni? „În Piracanga am ajuns căutând o comunitate de oameni care împărtăşesc aproximativ aceleaşi valori şi credinţe: fericirea din lucrurile simple, consum cât mai puţin, respect pentru tot ceea ce înseamnă fiinţă – fie ea om, plantă, animal, insectă sau piatră -, respect faţă de Pământ şi de roadele lui“.
Ce au lăsat în urmă? Laura Câmpean: „Am renunţat la munca de la 9.00 la 21.00 şi la mulţi bani încasaţi în fiecare lună“. Detalii ne oferă Ana Jităriţă, autoarea superbei poveşti: „Au renunţat la maşină, la restaurante şi cafenele, la televizor, ziare, stres, talk-show-uri, nervi, trafic, agitaţie, negativism, la «să moară capra vecinului», la rochii, machiaj, pantofi cu toc etc.“
Şi ce-au găsit în jungla amazoniană? Citez tot din articolul Anei Jităriţă: „De jur-împrejurul casei lor e natura, cu tot ce are ea: copaci