Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adminstratorul de bloc ne dictează viaţa!

Publicat in Adevarul, vineri 29 iulie 2011 ·

Pentru mulţi bucureşteni care locuiesc la bloc, ziua de plată a întreţinerii este un veritabil motiv de stres. Când programul administratorului este de doar două ore pe săptămână, achitarea facturii devine o problemă pentru cei care sunt la serviciu de dimineaţă până seara.

Plătile on-line sau prin virament bancar sunt o banalitate, în orice ţară civilizată, însă asociiaţiile de proprietari nu dau semne că ar dori să se alinieze la acest stil de viaţă.

Ana-Maria Cruceru este o mamă singură cu doi copii care locuieşte într-un bloc din Drumul Taberei. Are un program infernal pentru că lucreaza la o multinaţională. Ziua în care trebuie să plătească întreţinerea nu este una dintre cele mai bune. “Eu încep programul la serviciu la ora 9.00 şi îl închei în jur de ora 19.30. Mai pierd vreo ora în trafic. Este aproape imposibil să ajung acasă, marţea, până la ora 20.00, când domnul administrator încheie programul de încasări. Sunt nevoită să mă învoiesc de la serviciu pentru un astfel de motiv, iar şefii mei nu văd cu ochi buni acest lucru, deşi au şi ei o problemă similara”, spune femeia. În situaţia ei sunt cel puţin 854.656 de persoane, cifră ce reprezintă populaţia activă a Bucureştiului, potrivit Institutului Naţional de Statistică(INS).

“Asta nu se poate la noi!”

Pe de altă parte, administratorii asociaţiilor de proprietari se plâng de numărul mare de restanţieri. “Avem restanţe mari. Într-adevăr, multi dintre locatari pretind că nu au timp să plătească facturile. Eu cred că dacă esti un om responsabil, poţi să-ţi faci vreme pentru asta. Mulţi ne întreabă dacă pot plăti întreţinerea într-un cont sau chiar prin internet, dar asta nu se poate la noi”, este de părere Nicolae Petea, preşedintele asociaţiei de proprietari care administrează inclusiv imobilul în care locuieşte Ana-Maria Cruceru. Domnul preşedinte de asociaţie Petea este contrazis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 25 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°