Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre motivele pentru care premierul s-ar fi grăbit să-și împartă Procuratura cu Băsescu

Publicat in Cotidianul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Graba lui Victor Ponta de a face propuneri pentru șefia Parchetelor prin înțelegere cu Traian Băsescu nu ar fi străină de interese directe ale premierului în acest caz, afirmă surse politice.

Ponta are pe numele lui o plângere pentru plagiat la Parchetul General pe care va trebui să o soluționeze omul pe care el l-a propus astăzi la conducerea instituției. Procurorii de la Parchetul General au început deja să cerceteze acest caz, ceea ce l-ar fi determinat pe Ponta să decidă înlăturarea lui Daniel Morar cât mai repede din fruntea acestei instituții și înlocuirea lui cu un om care i-ar putea fi favorabil, Tiberiu Nițu, conform surselor citate.

Pe 23 august anul trecut, Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru au anunţat că au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere penală împotriva premierului pentru plagiat.

Zilele trecute, în presă a apărut informația că Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) expertizarea unei cărţi publicate de Victor Ponta şi acuzată de plagiat, a confirmat pentru HotNews.ro Răzvan Casmoiu, directorul Direcţiei de Expertize, Constatări, Economic şi Organizare din cadrul ORDA. Informaţia a fost publicată iniţial de revista Kamikaze, iar Casmoiu a declarat pentru sursa citată: "Avem o solicitare, intr-adevar".

"Nu vă pot da detalii referitor la această lucrare pentru că este în curs de expertizare şi vrem să respectăm procedura", a afirmat Răzvan Casmoiu. În ceea ce priveşte procedura în acest caz, Casmoiu a explicat că expertii ORDA constată "ceea ce este în lucrare, după care organele de cercetare penală, procurorii fac încadrările". În acest caz, rezultatul expertizei se întoarce la Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie şi Justiție, care pe baza raportului ORDA stabileşte încadrarea juri

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 18 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 47 minute
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 48 minute
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 2 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 4 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°