Persoanele bilingve sunt mai inteligente şi au mai multe oportunităţi în viaţă. Acestea sunt motivele pentru care părinţii îşi îndeamnă copiii să înveţe o limbă străină de la vârste tot mai fragede.
Peste 150 de studii de specialitate au demonstrat avantajele pe care le are învăţarea unei limbi străine. Cercetătorii englezi din cadrul Universităţii din Londra afirmă că bilingvismul dezvoltă materia cenuşie în acelaşi fel în care exerciţiile fizice întăresc musculatura. De aceea, testele cognitive au demonstrat de-a lungul timpului că persoanele bilingve au un coeficient de inteligenţă superior celorlalte. În plus, prin dezvoltarea capacităţilor mintale, cunoaşterea limbilor străine previne apariţia demenţei odată cu înaintarea în vârstă.
„Faptul de a fi bilingv sau de a învăţa o altă limbă are efecte pozitive asupra creierului, atenuând procesul de deteriorare mintală", a explicat Ellen Bialystok, cercetător în cadrul Universităţii York din Toronto (Canada). Potrivit studiului, care a inclus 211 bolnavi afectaţi de Alzheimer, dintre care 102 erau bilingvi şi 109 monolingvi, boala a fost diagnosticată cu 4,3 ani mai târziu la persoanele care vorbeau cel puţin o limbă străină.
Click pentru a mări!
Permite noi oportunităţi
Cunoaşterea unei limbi străine este de ajutor la orice vârstă. „Mi-ar fi plăcut să ştiu la nivel avansat măcar limba engleză. Sunt pensionară şi am vrut să devin bonă, ca să câştig nişte bani în plus. Însă părinţii copilului de care trebuia să am grijă voiau pe cineva care să ştie engleză. Sunt convinsă că, dacă aş fi ştiut, aş fi putut să folosesc şi calculatorul, marele meu regret", spune Maria Popovici, în vârstă de 56 de ani.
Pentru alţii, cunoaşterea unei limbi străine a deschis noi oportunităţi. „Am decis să lucrez în Belgia, datorită salariului pe care mi l-a oferit firma pen