Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoriile Mănăstirii Colţ, pentru care ANAF a emis un titlu executoriu, au fost achitate

Publicat in Gandul, marți 19 martie 2013 ·

Oficialii Episcopiei Devei şi Hunedoarei au anunţat, marţi, că datoriile pentru care ANAF a emis un titlu executoriu la Mănăstirea Colţ şi care reprezentau "o culpă personală" au fost achitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, retransmis de reprezentanţii Mitropoliei Ardealului, "creanţele bugetare prezentate în presă reprezintă penalităţi aplicate de Administraţia Financiară la datoriile rezultate în urma neachitării impozitului pe salariul angajaţilor mănăstirii, impozit care a fost achitat între timp, rămânând în plată doar aceste penalităţi".

"Precizăm faptul că, în perioada în care nu s-au efectuat aceste viramente către bugetul de stat, această obligaţie revenea fiecărui angajat, sumele respective nefiind reţinute la Protopopiat, aşa cum se întâmplă acum. Astfel, vorbim despre o culpă personală şi nu despre culpa Mănăstirii Colţ", se arată în comunicat.

În cursul zilei de marţi, stareţul Mănăstirii Colţ a achitat în întregime penalităţile restante şi astfel toate datoriile către Administraţia Financiară au fost stinse, mai scrie în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, preotul Gabriel Miricescu, spunea că ANAF a emis un titlu executoriu pentru Mănăstirea Colţ pentru o datorie de 12.000 de lei, reprezentând restanţe la contribuţiile pentru salariile angajaţilor şi penalităţile aferente.

"Nu e vorba de o executare silită. Este vorba despre emiterea unui titlu executoriu cu privire la unele datorii aferente salariilor încasate de angajaţii de la Mănăstirea Colţ în perioada anilor '90, cu mult timp înainte de înfiinţarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei, când mănăstirile şi preoţii trebuiau să-şi plătească ei personal viramente la buget. Nu s-a întâmplat la Mănăstirea Colţ o perioadă, motiv pentru care s-au adunat datorii - din câte n

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°