Un pompier a murit şi alţi patru au fost răniţi, azi, după ce autospeciala cu care se deplasau la o intervenţie s-a răsturnat, accidentul petrecându-se în apropierea municipiului Baia Mare.
Purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Adrian Sabău, a declarat că autospeciala se deplasa la o intervenţie, alături de o altă maşină, şi circula în faţă, iar la un moment dat şoferul a vrut să depăşească un autoturism care nu ar fi acordat prioritate de trecere autospecialei de pompieri.
Potrivit sursei citate, în acel moment autospeciala, în care se aflau cinci pompieri, a intrat în balans şi s-a răsturnat.
Pompierii au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Baia Mare. Unul a decedat între timp, un altul are ruptură de femur, restul suferind răni uşoare.