La nici două zile după ce au început urmărirea penală în cazul privind preluarea frauduloasă a postului Realitatea TV, Monica Hoffman a fost audiată în dosarul în care Elan Schwartzenberg este suspectat că a cumpărat acţiunile televiziunii cu bani proveniţi din evaziune fiscală, informează România TV.
Nouă persoane, printre care fratele lui Elan Schwartzenberg, Fabian Schwartzenberg, şi Monica Hoffman, o apropiată a lui Elan Schwartzenberg, sunt urmărite penal pentru infracţiuni ce au avut ca scop influenţarea deciziilor privind SC Realitatea Media SA şi preluarea acesteia.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează, într-un comunicat remis luni seară, că până în acest moment al cercetărilor din acest dosar, s-a început urmărirea penală faţă de Fabian Schwartzenberg, Daniela Madi Ionescu, Monica Hoffman, Adrian Radu, Adrian Marian Vîlsan, Tamara Bătrînache, Ioana Nadolu, Geraldina Neagoe şi Carmen Stăncescu, referitor la "implicarea acestora în fapte care se circumscriu infracțiunilor de spălarea banilor, complicitate la înșelăciune, bancrută frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub forma complicității, a participației improprii sau a tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată".
Din rezoluția de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în 2011 şi 2012, învinuiții, aparent acţionari majoritari sau acţionari minoritari, au derulat acţiuni infracţionale pentru influențarea deciziilor în cadrul procedurii insolvenței, în mod direct sau prin persoane fizice ori juridice interpuse, în scopul influențării deciziilor referitoare la SC Realitatea Media SA şi preluării controlului asupra acesteia, susţin anchetatorii.
"Scopul urmărit de fiecare dintre învinuiţii din cauză a fost asigurarea controlului asupra deciziilor luate în cursul procedurii insolvențe