Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zona viitorului cartier Cimbrului, sufocată în continuare de gunoaie

Publicat in Vocea Brailei, vineri 22 noiembrie 2013 ·

* asta deşi conducerea SUPAGL promitea, săptămâna trecută, că în câteva zile se va face curăţenie

Terenurile destinate viitorului Ansamblu Rezidenţial "Cimbru" continuă să fie ocupate de "munţi" de deşeuri, deşi conducerea Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală dădea asigurări, în urmă cu o săptămână, că va face curăţenie în cel mai scurt timp. "În câteva zile, operatorii de salubritate vor lua resturile vegetale depozitate în zona respectivă", ne declara, săptămâna trecută, Dan Apostol, directorul SUPAGL Brăila. Promisiunea acestuia a rămas, însă, neonorată. Mai mult decât atât, brăilenii care au primit teren în zonă şi deja şi-au ridicat case se plâng că, în loc să îndepărteze gunoaiele deja existente, operatorii de salubritate au mai deşertat câteva remorci între timp.

Reamintim că terenurile sunt ocupate cu crengi şi frunze rezultate din operaţiunile de toaletare a copacilor de pe raza municipiului. Conducerea SUPAGL ne-a explicat că a dat dispoziţie ca aceste resturi să fie depozitate doar temporar pe terenurile neexploatate încă din cartierul care se prefigurează a se ridica în zona străzii Cimbrului, de la marginea Chercei. "Ideea e să nu se meargă până la groapa ecologică de la Muchea cu remorcile încărcate doar pe jumătate. Aducem resturile aici până se finalizează operaţiunile de toaletare, apoi încărcăm maşinile corespunzător şi le ducem la depozitul ecologic. Eventual, crengile care se pot folosi ca lemne de foc vor fi date familiilor cu venituri reduse de pe raza municipiului. Deja putem să începem transportul", spunea, în urmă cu câteva zile, directorul Apostol. Realitatea din teren demonstrează, însă, că nu s-a început niciun transport, iar deşeurile vegetale se află în continuare pe terenurile destinate construirii unor case noi. Asta spre nemulţumirea celor care au reuşit să îşi construiască de

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 53 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Alimentele care se dau de POMANĂ în prima zi de Paște, pentru sufletul celor adormiți

Gandul acum 56 minute
În prima zi de Paște, după slujba de Înviere, credincioșii împart alimente pentru sufletele celor dispăruți dintre noi. Se spune că porțile Raiului rămân deschise timp de șapte zile, motiv pentru care se scot ușile altarului și rămân așa în toate zi

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 2 ore
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°