“Steaua n-are nevoie să mai cîştige vreun punct. Au grijă celelalte să n-o prindă din urmă” (voce din popor).
Ne-am străduit în van să credem într-un strop de suspans. Proşti ce sîntem! Şi surzi. Echipele din urma Stelei ne-au spus-o clar: nu putem! N-au cum să poată. Pentru nu sînt articulate să poată, şi oricît de dipreţuitoare ar părea declaraţia lui Reghecampf, că şi la anul va da o tură întîrziere adversarelor, vorbele lui sînt greu de demis. S-a instaurat ideea unei lupte valabile pentru locul 2, dar e o idee falsă. Fără a tinde la premiul cel mare, locul secund e fix cum se arată în momentul de faţă, o trîntă aiuristică, simpatică pe alocuri, adesea comică, dar fără substanţă. Astra, Pandurii, Petrolul îşi transpiră limitele la fiecare fază. Meci de meci, aceste perdante la titlu aduc a haiduci care dau cîte o lovitură şi apoi fug în pădure, incapabile să reziste unei bătălii de durată. N-au nervii, intestinele şi destinele pentru a se aşeza şi a domni. Din acest amalgam de formaţii care se străduiesc din greu să aplatizeze valoric spaţiul de la carîmbul Stelei va trebui să se aleagă cele care vor primi paşaport. Vai de Europa noastră!
Priviţi Astra şi spectacolul ei bizar! De îndată ce dau de greu, băieţilor “le tremură chiloţeii”, după vorba patronului. Care însă nu se învredniceşte să numească un antrenor ca să nu mai aibă pe cine afurisi după fiecare non-meci. Petrolul putea urca pe 3 dacă bătea CFR-ul. Dar imediat după golul reînviatului Hamza a luat-o razna, ca o maşinărie defectă, asamblată aiurea, concertînd cacofonic. Ca să nu mai vorbim despre Pandurii, cu locul doi în cătare, învinsă de o echipă cu jucători împărţindu-şi timpul între antrenamente şi adunări de creditori. Jale. Toate sînt echipe interesante, dar nu există vreuna care să ofere alternativă la cei care fac legea.
Şi ce-i mai rău e că toate acceptă asta ca o fatalita