Clientii consignatiilor si ai galeriilor de arta sunt, in felul lor, niste ciudati.
Cel mai ciudat dintre toti e cumparatorul, care intra pentru prima oara intr-un magazin cu tablouri, se duce glont la un peisaj sau la o natura moarta si scoate portofelul, fara sa se tocmeasca. Dupa care pleaca la fel de precipitat cum a venit, cu lucrarea sub brat.
Stai asa - va spune cititorul - , ce-i atat de special la omul tau? E vorba de o marfa si de un cost, de o placere si de o persoana care nu-si iroseste vremea in discutii cu negustorii. Lucruri normale. Chiar foarte normale. Numai ca tot ce-i normal in comertul cu bucata din fiece zi e anormal in cel de arta. Bizarul e aici marca normalitatii. Iata cazul unui domn indragostit de o pictura infatisand ceva, nu conteaza ce. Vine o data, vine de doua ori, vine de zece ori, pana ce negustorul, un meserias care-i simte pe cei mai ciudati dintre ciudatii sai, il ia cu politichie, pe de departe, fiindca asta e problema cu ciudatii, au un suflet intortocheat. "Frumoasa piesa", zice negustorul, ca si cum tabloul n-ar fi de vandut, ci doar de privit. "Mda - confirma cu gandul in alta parte clientul - , dar ce-i spun nevesti-mii? Nu m-astept sa-i placa, e destul ca-mi place mie. Insa trebuie sa-i servesc o poveste. Stiti doar cum e: intr-o casa intra oaspeti, sotia are prietene, toti o sa intrebe ce-i cu tabloul asta⦠E musai sa aiba ce ciripi." "Pai - face negustorul, cu aerul ca solicitarea clientului nu numai ca nu-l surprinde, dar cu ocazia celor doua, cinci sau zece intrari in magazin ale acestuia, doar la placerea de a ciripi a femeilor i-a stat gandul - , sa spunem tabloul i-a apartinut unui general, unul de pe timpuri." "Dar de ce general?", intreaba usor contrariat clientul. "Oamenii - spune negustorul - sunt sensibili la asocieri: general - batranete - noblete - cultura - saracie galonata - o lume care s-a dus