Valoarea bunurilor de larg consum vandute in primul semestru al acestui an a crescut cu 17%, temperandu-si insa avansul fata de aceeasi perioada din 2008, cand se raporta o crestere de 22%, potrivit unui studiu al GfK Romania. Produsele de ingrijire personala si de intretinere a locuintei si alimentele au inregistrat cele mai importante cresteri.
“Factorul care a contribuit cel mai mult la evolutia trend-ului de bunuri de larg consum a fost cresterea in valoare a cosului de cumparaturi, influentata de cresterea pretului si sustinuta de un volum mai mare achizitionat”, declara Andi Dumitrescu, director general GfK Romania.
Produsele de ingrijire personala si de intretinere a locuintei au inregistrat cea mai mare crestere in functie de valoare, de 19% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea alimentelor si a bauturilor vandute in prima parte a anului a crescut cu 17%.
In functie de volum, ciocolata a fost una dintre cele mai dinamice categorii din cosul produselor alimentare. "Influentata in primul rand de cresterea frecventei de cumparare, categoria a inregistrat o evolutie pozitiva in volum, putin peste 20% in prima jumatate a anului comparativ cu perioada similara din 2008", se arata in studiu.
Dintre produsele de baza monitorizate, vanzarile de ulei s-au mentinut relativ la acelasi nivel (+2%), in conditiile in care pretul platit de consumatori a scazut cu peste 15%.
In segmentul bauturilor non-alcoolice, cafeaua macinata si apa minerala sunt printre categoriile ce nu si-au diminuat ratele de crestere, atingand volume cu aproape 9% mai mari decat in prima jumatate a lui 2008.
Pe de alta parte, sucurile necarbogazoase – o categorie „vedeta” a anului trecut in ceea ce priveste ritmul de crestere in volum (peste 20%) a inregistrat un avans de sub 5%.
In cosul produselor no