Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unirea atacă supremaţia CFR-ului

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 17 iulie 2010 ·

CFR 1907 Cluj - Unirea Urziceni

(ora 20:30-TVR 1)

Au trecut 16 ani de la prima ediţie a celei mai noi competiţii fotbalistice, Supercupa, care se dispută între campioana ţării şi câştigătoarea Cupei. Din acest motiv competiţia nu a avut o regularitate permanentă. În anii 1996, 1997, 2000 şi 2004 nu s-a disputat pentru că în aceste ediţii campioana a realizat eventul. Şi de această dată meciul nu ar fi trebuit să se dispute, pentru că formaţia campioană CFR 1907 Cluj a câştigat şi competiţia KO. La solicitarea formaţiei de pe Someş federaţia a fost de acord ca partida să aibă loc, iar adversara campioanei să fie ocupanta locului secund din campionat, Unirea Urziceni. În aceste condiţii se repetă meciul care a avut loc pe 26 iulie 2009 pe stadionul

Valentin Stănescu din Bucureşti încheiat la egalitate (1-1), departajarea făcându-se la loviturile de penalitate, 4-3 pentru ceferişti.

Pe parcursul celor 16 ani patru formaţii au intrat în posesia noului trofeu. Steaua Bucureşti l-a cucerit de 5 ori (primele trei ediţii consecutiv) din 8 participări, Rapidul de 4 ori din 6 prezenţe, iar Dinamo şi CFR Cluj câte odată, prima din 4 evoluţii, iar echipa de pe Someş în singura prezenţă de anul trecut. Meciul va fi arbitrat de bucureşteanul Marius Avram.

30 % din încasări merg

la sinistraţi

O parte din încasările din vânzările de bilete pentru Supercupa României va fi donata sinistraţilor recentelor viituri din ţara noastră, informează site-ul oficial al Federaţiei Romane de Fotbal (FRF): „Înaintea partidei se va ţine un moment de reculegere în memoria celor care au căzut victime acestor inundaţii devastatoare. Dincolo de miză sportiva, acest meci are şi o conotaţie umanitară, a cărei împlinire va depinde de numărul spectatorilor ce vor fi prezenţi la stadion. Asta, în condiţiile în care 30 la sută din încasările rezultate în urm

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 9 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 21 minute
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Superliga: Punct final în play-out. FC Voluntari şi FCU Craiova au retrogradat, Dinamo şi FC Botoşani intră la baraj

News.ro acum 7 ore
Echipa FCU Craiova a pierdut duminică, pe teren propriu, scor 1-3, cu FC Hermannstadt, şi a retrogradat în liga secundă. Fanii craioveni au aruncat cu scaune pe teren, întrerupând meciul pentru mai multe minute. Oţelul Galaţi - FC Botoşani 2-0 Cum t

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°