Doar Antonescu e singurul care mai crede că va fi catindatul USL la prezidenţiale. E îndeajuns să priveşti uşoara ironie abia stăpânită şi ascunsă în spatele ochelarilor lui Ponta.

Un uşor rictus, o mică pauză, şi Ponta aruncă în aer, cu o regească îngăduinţă la adresa lui Antonescu, cum că, desigur!, primul dintre liberali va fi prezidenţiabilul useliştilor. Crin o ia de bună şi, plin de emfază, le aruncă jurnaliştilor "n-am ce să fac" de parcă ar spune "sunt condamnat să fiu preşedinte, n-am ce să fac!".

Antonescu a intrat în spirala ridicolului politic de unde nu mai poate fi extras. Până va epuiza toate formele ridicolului politic nu se va lăsa. Ultimul episod delicios este cel în care a părăsit ceremonia de investire a Ramonei Mănescu de la Palatul Cotroceni, fix înainte de discursul preşedintelui Traian Băsescu. Nu ştim dacă a fost o inspiraţie de moment sau şi-a propus dis de dimineaţă să aibă acea ieşire din scenă, însă felul în care a făcut-o, ostentativ, dramatic, desigur că l-a considerat a fi un moment de glorie. A dat mâna cu Zgonea care l-a privit surprins şi admirativ, cumva ca între golani. A doua zi ne-a mai dat o dovadă a creativităţii sale într-ale ridicolului când întrebat de jurnalişti de ce a plecat, Antonescu a folosit cuvintele preşedintelui Băsescu şi anume că s-a aflat acolo pentru că Ramona Mănescu este colega sa de partid, chiar dacă plecând a fost un nepoliticos. Explicaţia gestului său stă în faptul că preşedintele Traian Băsescu este singurul subiect pe agenda sa politică. Liderul liberalilor nu are şi nu a avut vreodată un proiect politic.

Cu fiecare zi care trece, cu fiecare declaraţie politică pe care o face, Antonescu dovedeşte că nu este potrivit pentru funcţia de preşedinte pentru simplu fapt că nu este pregătit nici pentru ceea ce înseamnă pregătirea pentru o asemenea candidatură care presupune un