Femeile predispuse la obezitate si la vicii precum fumatul sau consumul de alcool sunt nu doar supuse unui risc mai mare de a se imbolnavi de cancer de san, dar si dezvolta cu mult mai des recidive ale acestei boli, noteaza cotidianul rus Gazeta, citat de Agerpres.
Pentru nimeni nu este un secret ca fumatul si consumul de alcool dauneaza femeilor cu mult mai mult decat barbatilor. Acest lucru se explica nu doar prin faptul ca sistemul reproductiv al femeilor este mult mai lipsit de aparare in fata substantelor toxice decat cel al barbatilor. Deja catre varsta de 25 de ani, este foarte usor sa deosebesti o femeie fumatoare de una nefumatoare: la primele, pielea imbatraneste mult mai repde, apar riduri necaracteristice in jurul ochilor si alte semne de acest gen. Acum, oamenii de stiinta au demonstrat ca fumatul nu doar duce la aparitia de boli grave, ci si majoreaza riscul de recidiva pentru bolile canceroase.
Statisticile privind imbolnavirile de cancer mamar atesta ca procentul de femei care s-au vindecat in prima faza de aceasta boala, dar care s-au imbolnavit din nou, este mult mai mare decat procentul primei imbolnaviri de acest gen inregistrat printre femeile sanatoase.
Cu toate acestea, factorii de viata care provoaca recidiva in cazul cancerului la femeile vindecate nu au fost, pana de curand, studiate. Un studiu publicat in ultimul numar al Journal of Clinical Oncology arata ca obezitatea, consumul de alcool si fumatul majoreaza in mod semnificativ riscul de recidiva pentru cancerul de san.
In prima etapa a studiului, grupul de cercetatori a adunat date privind indicele de masa corporala, consumul de alcool si incidenta fumatului printre 365 de femei care avusesera cancer de san, iar mai tarziu o recidiva a acestuia, precum si in cazul a 726 de femei care, odata vindecandu-se de aceasta boala, nu au mai dezvoltat-o.