Există în România zeci de rute care reuşesc să strângă laolaltă peisaje naturale cu nimic mai prejos decât cele din Austria sau Elveţia, monumente istorice de pe lista UNESCO, asfalt bun şi trafic redus. Iată cinci dintre cele mai interesante trasee turistice de parcurs cu maşina. 2.500 km de drumuri naţionale au fost modernizate până în prezent, alţi peste 4.000 fiind asfaltaţi în cadrul „Programului de reabilitare primară“ DRUMUL MĂNĂSTIRILOR Bistriţa – Vatra
Există în România zeci de rute care reuşesc să strângă laolaltă peisaje naturale cu nimic mai prejos decât cele din Austria sau Elveţia, monumente istorice de pe lista UNESCO, asfalt bun şi trafic redus. Iată cinci dintre cele mai interesante trasee turistice de parcurs cu maşina.
2.500 km de drumuri naţionale au fost modernizate până în prezent, alţi peste 4.000 fiind asfaltaţi în cadrul „Programului de reabilitare primară“
DRUMUL MĂNĂSTIRILOR
Bistriţa – Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc (DN 17) – Moldoviţa – Marginea (DN 17A) – Gura Humorului (DN 2E). Circa 230 km de serpentine ce leagă Ardealul de Bucovina prin pasul Tihuţa (zonă ce l-ar fi inspirat pe Bram Stoker când a scris „Dracula“) şi apoi fac legătura între cele mai celebre mănăstiri din România: Moldoviţa, Suceviţa, Arbore, Voroneţ şi Humor, patru dintre ele aflate, din 1993, pe lista Patrimoniului Cultural Mondial al UNESCO.
SPRE INIMA TRANSILVANIEI
Ploieşti – Cheia – Braşov (DN 1A) – Sighişoara – Târgu Mureş (DN 13). 280 km de asfalt ca-n palmă, serpentine mai mult sau mai puţin strânse, zeci de urcuşuri şi coborâşuri. Un drum pentru cei cu adevărat pasionaţi de condus (în zilele de lucru, porţiunea de până în Braşov poate fi aglomerată cu vehicule grele). Crestele Ciucaşului, cetăţile din Feldioara, Rupea, Saschiz şi Sighişoara ori numeroasele biserici medievale sunt „premii“ pentru cei care se încumetă l