Sucurile de fructe îmbuteliate conţin cantităţi ridicate de zahăr, în timp ce 300 de grame de pâine din făină albă asigură organismului doar 15 la sută din necesarul zilnic de vitamina B1
Batoanele energizante, ceaiurile îmbuteliate, fresh-urile de fructe sau legume şi făina albă sunt câteva dintre alimentele care doar par sănătoase, dar în realitate pot ascunde multe grăsimi şi zaharuri, informează site-ul shine.yahoo.com. Sucurile de fructe sau legume şi ceaiurile îmbuteliate par benefice pentru sănătate la prima vedere, însă nu este aşa. Au un conţinut ridicat de kilocalorii, zahăr, conservanţi şi, în plus, sunt sărace în vitamine şi antioxidanţi.
Batoanele energizante devin aliatele noastre în momentele epuizante. Acestea conţin ovăz, nuci, seminţe şi bucăţele de fructe uscate, aşa că nimeni nu le consideră nesănătoase. Cu toate acestea, multe dintre batoane au în compoziţie cantităţi mari de zahăr, ciocolată, diferite siropuri şi ingrediente artificiale care le fac la fel de dăunătoare precum bomboanele. Chiar şi batoanele care conţin mai puţin zahăr sunt sărace în proteine, au foarte puţine fibre şi doar câteva vitamine şi minerale.
Făina albă are puţini nutrienţi
Uleiul de palmier este considerat de către nutriţionişti cel mai indicat ulei pentru gătit, deoarece rezistă până la temperaturi de 230 de grade. Mai mult, acesta este absorbit şi digerat uşor de către organism, iar atunci când este folosit corespunzător oferă şi beneficii corpului. Acesta, ca şi cel de floarea-soarelui sau cel de măsline, trebuie să fie folosit o singură dată atunci când prăjim. În caz contrar, uleiul de palmier va elimina substanţe cancerigene în mâncarea preparată.
Cartofii pot deveni toxici pentru organism dacă nu sunt depozitaţi corespunzător. Potrivit nutriţioniştilor, această legumă începe să elimine o substanţă nocivă atunci când încep să în