Ceea ce frapează în ultima vreme la preşedintele Băsescu, indiferent că se află la tunsul oilor în Bucovina, la intronizarea Mitropolitului de Slobozia, la cumpărături în mall-ul de la Băneasa, la întâlnirile CSAT etc., este limbajul trupului. Privirea piezişă, râsul forţat, gesturile spasmodice sugerează un animal hăituit; rănit, dar încă puternic şi gata să-şi vândă scump pielea.
Preşedintele ştie totdeauna ce face. Chiar şi atunci când instinctul este acela care, luând locul raţiunii, îl împinge într-o anumită direcţie, el înţelege precis unde merge. Traian Băsescu nu se foloseşte la întâmplare de valurile create de alţii, ci se urcă pe valurile pe care însuşi le face, convins că ele îl vor duce la limanul dorit. Este iresponsabil, în sensul că, urmărindu-şi propria ţintă, acceptă toate consecinţele negative pe care atingerea acesteia le are pentru ceilalţi, dar este responsabil, în sensul în care acceptarea amintitelor consecinţe este conştientă.
Atunci când secretele istoriei ultimilor ani vor fi dezvăluite vom afla că multe dintre gesturile domnului Băsescu au explicaţii. Altădată, principii danubieni nu puteau obţine domnia decât cu acordul puterii suzerane, angajându-se în schimb să îi susţină campaniile de cucerire, să menţină ordinea la hotarele sale şi să renunţe la cetăţile de apărare.
Dezordinea neofeudală consecutivă căderii imperiului sovietic - sau mai degrabă a sistemului imperial bipolar sovieto-american - reînvie vechile rânduieli, făcând ca unii lideri ai statelor mici şi mijlocii cu poziţii strategice interesante să îşi cucerească mandatele tot prin protecţie străină şi "jurăminte de vasalitate".
Dincolo de patimile contemporane, istoria s-ar putea să îl plaseze pe preşedintele Băsescu alături de domnitorii valahi care au acceptat vasalitatea în faza de ascensiune la domnie, pentru ca apoi să se
