În primăvară, ultimul sas din Mighindoala s-a sinucis de plictiseală. În cătunul de lângă Mediaş a mai rămas doar o bătrână pe care, din când în când, o mai vizitează fiul său. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
1 /.
În anii ’80, trăiau în sătucul de pe lângă Valea Buii, în vecinătatea Mediaşului, aproape 300 de suflete, adunate în 50 de gospodării. Două treimi erau saşi, restul populaţiei fiind împărţită egal între unguri şi români. Când au început să plece saşii în Germania, şi ceilalţi au luat-o din loc ori spre comuna mamă, Şeica Mare, ori mai departe, la Sibiu sau prin mărginime.
În 1992, rămăseseră doar 6 oameni. Acum, doar o băbuţă de 74 de ani îşi duce veacul în cătunul din mijlocul Ardealului. Şi, din când în când, mai stă pe acolo şi feciorul său, care are grijă de bătrâneţile ei şi de o turmă de mioare. În picioare mai sunt doar opt căsuţe. La Mighindoala, în altarul fără acoperiş al bisericii ortodoxe, au crescut stejari.
Cernobâlul nu s-a simţit
Ca să ajungi la Mighindoala îţi trebuie o maşină de teren şi tot faci o jumătate de oră ca să acoperi cei 12 kilometri ce despart satul de Şeica Mare. Altfel, doar cu calul sau pe jos răzbaţi prin pustietatea care e raiul mistreţilor, cerbilor, urşilor şi iepurilor. Telefon fix nu mai e de 20 de ani, iar despre semnal la mobil - nici vorbă.
Singurul semn care arată că satul a intrat în secolul XXI e becul din bucătărioara lui tanti Emilia Popenţa. Dar, la fel de bine, poţi plasa cătunul în timp înapoi cu un veac. "Când a fost explozia de la Cernobâl, nu au fost radiaţii la Mighindoala. Probabil că era aşezată, aşa, mai într-o gaură", povesteşte Nicolae Şuşa, primarul comunei-mamă, Şeica M