Pe scena, vedete internationale si pseudo-artisti "rasplatiti" cu huiduieli Tot prostul poate sa-si inchipuie de ce am avea nevoie, pentru un show de premiere ca "afara": de covor rosu. Asa se face ca joi seara, intrarea in Sala Palatului se facea pasind pe o mocheta rosiatica, plina de pete si urme soioase ale atator alte festivitati, labartata pe cateva trepte si inca niste metri de marmura, ca doar fast se cheama ca ne dorim. Ceea ce, probabil, nu si-au dorit MTV-istii, organizatorii ceremoniei (prilejuite de Premiile anuale ale postului) au fost episoadele penibile, in care dudui catarate pe tocuri kilometrice si-au riscat integritatea corporala, impiedicandu-se in "faldurile" presului. Mihai Pocorschi, desi nu purta incaltaminte "periculoasa", a cazut (la propriu) victima a neglijentei organizatorice, la fel si Mugur Mihaescu, care s-a impiedicat in infamul obiect de "decor". Alertati de multimea pagubelor colaterale, cativa meseriasi s-au infiintat degraba pe trepte si, scotand dintr-un ziar cateva cuie, au purces a remedia defectiunea. In vazul multimii, care astepta, inca, aparitia fastuoasa a celebritatilor. Si vedetele s-au aratat. Crede cineva ca a fost suficient ca starurile sa vina, pentru a putea intra nestingherite in sala, unde sa-si astepte in tihna premiile sau momentul recitalurilor? Eronat. Iscusinta celor de la MTV a atins cote apocaliptice, egalate doar de cele ale diplomatiei: n-au avut nici o retinere in a-i intoarce din drum pe invitati doar fiindca mai era un minut si jumatate de publicitate la televizor, unde se transmitea in direct tarasenia. Si, daca invitatii au avut proasta inspiratie sa vina la timp, trebuie sa suporte consecintele. Asa se face ca in parcare limuzinele executau manevre-sincron, pentru a-si face loc unele altora, iar cantaretii formau cozi organizate, la mila vreunui responsabil cu accesul, care sa le spuna cand au voie