Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de turişti sunt aşteptaţi în week-end la două festivaluri în staţiunile Straja şi Parâng

Publicat in Gandul, joi 14 februarie 2013 · ·

Mii de turişti sunt aşteptaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, în staţiunile Straja şi Parâng din Valea Jiului, unde vor avea loc Festivalul "Povestea lui Baloo" şi "Carnavalul Zăpezii", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Festivalul "Povestea lui Baloo", ursul-mascotă al staţiunii Straja din masivul Vâlcan, va debuta, sâmbătă, cu un concurs de schi pentru copii de până la 12 ani.

"Vor fi mai multe categorii de vârstă, din doi în doi ani, pentru a nu pune copii de 12 ani să concurze cu cei de patru ani. După concurs, micuţii vor avea parte de o supriză. Ne vom întâlni toţi în apropierea zonei unde este ursul Baloo şi vor afla provestea celui mai mare urs crescut în captivitate, care a fost găsit rănit pe munte şi salvat de salvamontişti. Îi vom duce un tort. Sperăm să-l momim să vină, sa-l vadă turiştii", a declarat organizatorul Festivalului "Povestea lui Baloo", Emil Părău.

El a adăugat că turiştii trebuie să cunoască povestea lui Baloo aşa cum este ea.

"Nu este un animal chinuit pentru că este captiv. Este ţinut în ţarc pentru protecţia lui. Este hrănit mereu, îngrijit şi are la dispoziţie un spaţiu foarte mare, mai mare decât l-ar avea într-o grădină zoologică", a explicat Părău.

În urmă cu 12 ani, Baloo a fost găsit rănit pe munte şi salvat, iar salvamontiştilor din Straja li s-a facut milă de el şi l-au adoptat.

Şi în staţiunea montană Parâng, din masivul cu acelaşi nume, turiştii sunt aşteptaţi, sâmbătă, la "Carnavalul Zăpezii".

Petrecerile pe pârtie vor începe la ora 11.00, cu "Cupa telescaun" la schi.

"Turiştii se pot înscrie la concurs în câte şapte categorii de vârstă, fiecare cu subcategorii: băieţi sau fete. Concurenţii vor face slalom pe o pârtie, vreo 500 de metri, iar câştigătorii vor primi premii, diplome şi cupe. Carnavalul va începe seara, la lăsarea întunericului. Toţi turiştii care se costumeaz

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 34 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 9 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°