Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prea puţini poliţişti pentru a avea un oraş liniştit

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 30 august 2012 ·

Poliţiştii le cer braşovenilor să coopereze mai mult cu agenţii de proximitate pentru a-i depista mai uşor pe delincvenţi, astfel ca să existe mai multă siguranţă pe străzi

Asigurarea ordinii şi liniştii publice rămâne o problemă spinoasă în Braşov. Aceasta a fost luată în discuţie şi în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, unde pensionarii le-au cerut reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean intensificarea patrulelor în anumite zone considerate rău-famate, dar şi stoparea „mâzgălirii” clădirilor monument din oraş sau amendarea celor care îşi fac veacul pe la ghenele de gunoi, producând scandaluri şi uneori recurgând şi la acte de violenţă.

Prezent la şedinţă, subcomisarul George Baciu a precizat că, în momentul de faţă, există doar un singur poliţist la peste 10.000 de locuitori şi de aceea este nevoie de o cooperare mult mai bună între cetăţeni şi agenţi, în vederea depistării infractorilor şi mai ales semnalarea problemelor de ordine publică cu care se confruntă braşovenii din anumite zone. Vârstnicii chiar i-au solicitat subprefectului Elisabeta Fleşeriu, care a participat la această întrunire, să înceapă unele demersuri pentru ca numărul efectivelor IPJ să crească, numai că o astfel de măsură nu poate fi luată de pe plan local. „Trebuie să dăm dovadă de spirit civic şi să informăm Poliţia cu privire la problemele infracţionale cu care ne confruntăm”, a subliniat subprefectul. Mai în glumă, mai în serios, pensionarii au făcut şi o propunere, respectiv ca numărul parlamentarilor să fie redus, iar în locul lor să fie angajaţi mai mulţi poliţişti.

Nu în ultimul rând, o altă problemă luată în discuţie, a fost aceea a întocmirii cărţilor de imobil, proces care a început acum doi ani, însă nu a fost finalizat, din cauza lipsei acestor documente. Reprezentantul IPJ Braşov a preciza

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 25 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 27 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 59 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°