Cu trei-patru ani în urmă au apărut în România primele site-uri care comercializau produse „etnobotanice“, recomandate ca aromatizanţi de cameră sau săruri de baie. În alte ţări, aceleaşi produse erau vîndute ca îngrăşăminte de plante sau suplimente alimentare pentru animale de companie. Cei care le cumpărau ştiau că sînt droguri şi le foloseau ca atare. Un magazin online punea la vînzare numeroase produse vegetale ce aveau la bază un amestec de plante aromatizante şi substanţă psihotropă, de obicei un canabinoid sintetic. În afară de plante, mai erau vîndute şi „săruri“, lăudate pentru proprietăţile lor relaxante atunci cînd erau dizolvate într-o cadă cu apă fierbinte pregătită pentru baie. Produsele aveau compoziţia descrisă pe ambalaj, care oferea şi cîteva informaţii adresate cumpărătorului: substanţele nu erau destinate uzului uman şi puteau fi folosite ca aromatizator de cameră, la fel ca beţişoarele aromate; vînzarea către minori era strict interzisă; folosirea produselor în alt scop decît cel recomandat nu intra în responsabilitatea vînzătorului.

În trei ani s-a trecut de la vînzarea online la livrare la domiciliu şi la „magazinele de vise“, un fel de coffee-shop-uri în versiune românească. Aceeaşi evoluţie a fost constatată şi în alte state membre UE.

Guvernele au început să analizeze problema abia cînd consumul s-a extins şi mass-media a prezentat decese sau complicaţii produse de abuzul de substanţe. Măsurile au urmat politica oficială în domeniul drogurilor a fiecărui stat în parte. În cazul României, s-a mers pe principiul interzicerii şi descurajării consumului. Diferenţa dintre România şi alte ţări este că, în timp ce alţii analizează în detaliu situaţia înainte să ia o decizie, la noi interzicerea acestor substanţe s-a făcut sub presiunea opiniei publice şi mai puţin pe baza documentării ştiinţifice, a analizei riscurilor sau ca parte