Pericolul unui nou val de recesiune în SUA şi Europa este semnificativ; sunt semne (indicatori) care arat într-o asemenea direcţie. Această situaţie face ca bănci centrale să continue să fie în primul rând al eforturilor de evitare a ceea ce este mai rău, o prăbuşire a sistemelor financiare, aşa cum s-a întamplat în Marea Depresiune. Banca centrală a SUA (Fed-ul) nu poate să se retragă din "relaxarea cantitativă" (quantitative easing). În Europa, Banca Centrală Europeană (BCE) este un "pompier de serviciu" fiind forţată de împrejurări să finanţeze deficite bugetare direct şi indirect (prin achiziţii de obligaţiuni suverane). Rolul pe care îl joacă băncile centrale seamănă cu ceea ce Milton Friedman, într-o exprimare faimoasă, a numit aruncarea de bani în economie din elicopter; adică, în condiţii foarte rele, când se manifestă neîncredere ubicuă şi operează "capcana lichidităţii", băncile centrale să mărească lichiditatea în piaţă pentru a evita o prăbuşire a sistemului. Aceasta este lecţia pe care Friedman a extras-o din analiza politicilor monetare în timpul Marii Depresiuni, când bănci centrale erau prizoniere ale etalonului aur şi ale unei paradigme simpliste.

Unele bănci centrale sunt supuse unui tir lipsit de fairplay din partea politicului. În SUA sunt candidaţi la preşedenţie care l-au numit pe Ben Bernanke, şeful Fed, "trădător". Fed-ul face ceea ce face întrucât condiţiile financiare au rămas extrem de complicate şi riscurile de reintrare în recesiune fiind considerabile. În zona euro situaţia este mai gravă deoarece criza datoriilor suverane este numai o faţetă a crizei unei uniuni monetare care are un design defectuos; inexistenţa unei trezorerii comune, a instrumentelor de intervenţie la şocuri asimetrice, inexistenţa unui sistem de reglementare şi supraveghere comun îşi arată colţii acum, când este tot mai greu.

Băncile centrale sunt şi s