În România, despre integrarea europeană s-a comunicat mai ales în două moduri: în limbajul lemnos al tehnocraţilor şi experţilor (îl ştiţi, acela cu "implementare", "acquis", "fonduri de preaderare", SAPARD, ISPA şi altele) şi în limbajul spăimos al gazetarilor care freamătă de cîte ori anunţă că "se duce dracului rapiţa" ("cipuri la vaci", "UE n-o să ne lase să facem ţuică", "nu vom mai putea tăia porcul după tradiţie" etc.). Între aceste două extreme, între indigest şi abscons, pe de o parte, şi senzaţionalist pe de alta, rareori s-a strecurat vreo formă coerentă şi cumsecade de a formula mesaje adecvate despre ce va însemna aderarea noastră la Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, mulţi dintre cetăţenii care răspund conştiincioşi "da" la întrebarea din sondaje "susţineţi aderarea României la UE?" nu ştiu, de fapt, ce schimbări concrete va aduce această aderare în viaţa lor, a comunităţilor din care fac parte, a ţării. Cred doar că "va fi mai bine", un bine abstract, bazat pe o logică simplă: "dacă la ei e bine, atunci va fi şi la noi". În rest, peste "orizontul 2007" se aşterne înţelepciunea tradiţională a unui oftat urmat de "om vedea ce-o mai fi...". Nu spun că nu se vorbeşte destul despre UE şi integrare, ci doar că, de cele mai multe ori, se comunică neadecvat, fără efortul de a explica şi de a pune în context noianul de noţiuni şi termeni noi. De curînd, a apărut un spaţiu în care despre UE se vorbeşte altfel, iar "vehicolul" comunicării ţine cont de un public concret şi viu, nu de datele statistice. Duminica, pe TVR1, după "Ora satului", urmează un sitcom în care ţăranilor li se explică, într-o formă amuzantă, "lejeră", "ce mai e şi cu Europa asta". Redacţia pentru integrare europeană, condusă de Gabriel Giurgiu, a produs douăsprezece episoade a căror "acţiune" se petrece invariabil în cîrciuma "La Europa" dintr-un sat oarecare, avînd drept protagonişti