Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Penitenciarul din oraş, percheziţionat metru cu metru

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Gardienii au scotocit peste 250 de celule, descoperind telefoane, arme, dar şi instalaţii improvizate de preparat băuturi alcoolice

Agenţii de pază de la Penitenciarul Slobozia au confiscat telefoane mobile, cartele SIM, cuţite şi arme improvizate. Percheziţia generală în celule a mai scos la iveală şi fructe lăsate la fermentat, pentru producerea de alcool.

Exerciţiu de alarmare

Săptămâna trecută, din ordinul directorului central al sistemului de penitenciare, pentineciarul din Slobozia a fost supus unei testări. Cu această ocazie, s-a probat reacţia personalului în două situaţii: una de evadare şi una de incendiu. Lucrătorii Penitenciarului, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, au scotocit întregul oraş pentru a depista presupusul evadat, iar pompierii se pregăteau de lichidarea incendiului imaginar de la depozitul de alimente. Cu prilejul acestor acţiuni, la Penitenciarul Slobozia s-a efectuat şi o percheziţie a spaţiilor de detenţie. „Am verificat celulele a 251 de persoane, sălile de clasă, atelierele de producţie, dar şi alte spaţii în care aceştia ar fi putut ascunde ceva“, spune comisarul Marian Panait.

Telefoane cu bluetooth, confiscate

Rezultatul: agenţii de pază au confiscat patru telefoane mobile, mai multe cuţite şi arme improvizate, dar şi recipiente cu fructe lăsate la fermentat pentru obţinerea de alcool. Controalele au mai scos la iveală sârme, cuie, cabluri electrice şi gantere improvizate. „Confiscăm în jur de o sută de telefoane mobile în fiecare an. Avem luni în care scoate şi câte 30 de mobile, dar media se învârte în jurul cifrei 100“, spune comisarul Marian Panait. Telefoanele confiscate nu sunt prea sofisticate, însă au fost şi cazuri în care telefoanele erau de ultimă generaţie. „Am găsit şi telefoane cu cameră şi bluetooth şi, mai nou, şi aparate care permit navigarea pe internet“, spune acela

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 45 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°