Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contre în Bănie: Balaci critică Ştiinţa lui Piţurcă, Mititelu ripostează

Publicat in Adevarul, luni 25 octombrie 2010 ·

Eşecul de pe teren propriu al Craiovei, 0-1 cu FC Vaslui, l-a făcut pe „Prinţ“ să acuze jocul echipei oltene. Ilie Balaci susţine că Universităţii îi lipseşte un lider, declaraţie care l-a supărat pe patronul Adrian Mititelu.

Deşi şi-a băgat în corzi adversarii în repriza secundă, trupa lui Victor Piţurcă nu a reuşit să anuleze golul lui Bello (42). Vasluiul a produs Craiovei prima înfrângere acasă în „era Piţurcă“, păstrându-şi invincibilitatea de pe „Ion Oblemenco“, unde a câştigat trei din cele patru meciuri jucate.

Craiova nu scapă de complexul Vaslui! Vezi filmul primei înfrângeri acasă a lui Victor Piţurcă

„Dulăul“ Hizo a stins „Piţimania“ în Bănie

Oltenii nu au bătut recordul din 2009 de patru victorii consecutive, dar l-au bătut pe cel al spectatorilor, 25.000 de fani aplaudând echipa chiar şi la înfrângere.

Şi totuşi criticile au venit, însă nu din tribune, ci din partea fostelor glorii.

Ilie Balaci, liderul Craiovei Maxima, susţine că echipei îi „lipsesc jucătorii care decid soarta unui meci“.

„Nu vreau să dezamăgesc lumea, dar nu ne putem situa mai sus de locul şase. Lipseşte jucătorul care să o bage în poartă, lipseşte liderul care să tragă echipa după el pe teren“, a fost declaraţia lui Balaci care a aprins spiritele în cadrul clubului din Bănie.

Patronul Mititelu şi managerul Piţurcă s-au arătat deranjaţi de afirmaţiile „Prinţului“, însă doar primul a reacţionat în presă.

„Am preferat mereu să cred că Balaci este un domn, un caracter şi un oltean adevărat. Încep să cred că m-am înşelat. Nu era cazul să ne atace acum tocmai un oltean de-al nostru într-un moment când avem nevoie de susţinere“, a replicat Adrian Mititelu, conform gsp.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 26 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 49 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°