Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obsesia materiei

Publicat in Romania Literara, vineri 18 februarie 2005 ·

Pe linia uneia din cele mai semnificative tradiţii ale poeziei autohtone şi într-o bine marcată consonanţă cu ceea ce a adus în albia acesteia "generaţia �60", căreia îi aparţine, Gheorghe Istrate (n. în 1940) e obsedat de materie. Aspiraţia celestă apare contrabalansată de vectorul teluric al fiinţei sale duale: "zadarnic bat în porţile cereşti/ ţinutul ochiului descarcă ceaţa/ vîsleşte-n mine dis-de-dimineaţa/ şi-un sol din lumile sub-pămînteşti" (Ritual şsolulţ). Avem a face aşadar cu încă o variantă a "dublei apetenţe" a lui Baudelaire către Dumnezeu şi către Satana, căreia Arghezi i-a creat la noi cea mai expresivă paradigmă. De atunci încolo numeroşi poeţi români arghezianizează nu neapărat mimetic, ci, în bună măsură, ca efect al unei psihologii comunitare. Căci poetul băştinaş nu răspunde, în genere, tipului de vates, fiind mai curînd un revers al acestuia, un damnat ce se dedică polului negativ, spiritului intrat în criză, antrenînd criza materiei. E o demonie prin care incredulitatea funciară a românului cunoaşte o radicalizare, o rebeliune ce-l aliniază uneia din ipostazele de bază ale poeticii moderne. De la mica demonie a ironiei şi a circumspecţiei ţăranului nostru se ajunge la o exaltare în negativ, la o metafizică masochistă ce-şi interzice avînturile spre valorile pozitive, girate de divinitate, realizînd conştiinţa unei culpe, a unei delegitimări ontologice a creaturii. Alături de Ion Alexandru, Ion Gheorghe, Gheorghe Pituţ, George Alboiu, paladinii expresionismului rural şaizecist, Gheorghe Istrate ne înfăţişează un scenariu al luptei cu materia, care nu e decît o sensibilizare a luptei spiritului cu sine însuşi, cea dintîi uzurpîndu-l pe cel de-al doilea, azvîrlindu-l în zbuciumul autonegaţiei.

Relevant e raportul dintre materie şi spirit care dobîndeşte aci un caracter paradoxal. Pe de o parte, materia e resimţită ca un factor o

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 47 minute
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

UPDATE - Navă scufundată în Marea Neagră - Parchetul Curţii de Apel Constanţa: Accidentul de la Sfântu Gheorghe, produs în urma coliziunii a două nave / Cercetările vizează distrugerea unei nave şi părăsirea locului accidentului

News.ro acum 55 minute
Reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au anunţat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. M

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice, între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale

News.ro acum 26 minute
Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România şi este între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea, de luni, cu preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comun

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 47 minute
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 5 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Nicolae Ciucă anunţă publicarea unei cărţi intitulată „Un ostaş în slujba ţării”

Mediafax acum o ora
„Paginile acestei cărţi sunt despre mine. Nu despre funcţiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanţ şi nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziţia de la om de armată la om politic. Sunt d

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

21°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°