Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barça îşi pierde perla! Catalanii riscă să-l lase pe Thiago Alcantara să plece pe un preţ de nimic

Publicat in Pro Sport, joi 20 iunie 2013 ·

Man. United e gata să plătească 22 de milioane de euro pentru Thiago

În 1994, naţionala Braziliei câştiga Mondialul după o finală decisă la penalty-uri cu Italia. A fost un turneu final de la care fanii au rămas cu o imagine memorabilă. Bebeto şi Mazinho imitau legănatul unui copil după reuşita atacantului din „sfertul“ cu Olanda. 19 ani au trecut de atunci, iar copiii lui Mazinho au crescut. Amândoi sunt jucătorii Barcelonei, iar numele lor sunt Thiago şi Rafinha. Primul a reuşit un hattrick în finala CE U21, iar al doilea este văzut ca fiind mai talentat decât fratele său mai mare.

Clauza păcătoasă

Chiar dacă Thiago este pe cai mari după evoluţia de la Europeanul U21, Barcelona este în pericol să-l piardă pe cel care în urmă cu un an era văzut drept urmaşul lui Xavi. În contractul mijlocaşului era stipulat că dacă jucătorul bifează 60% din meciurile primei echipe, clauza sa de reziliere este de 80 de milioane de euro. Cum jucătorul a jucat 36 de meciuri din 60 posibile, clauza era îndeplinită, dar un anumit punct din contract le-a scăpat oficialilor catalani. Pentru a intra în vigoare, jucătorul trebuia să joace minim 30 de minute în respectivele partide, lucru care nu s-a întâmplat. Drept urmare, o altă clauză s-a activat, şi anume, că jucătorul poate deveni liber dacă i se plăteşte o clauză de 22 de milioane de euro. Manchester United a intrat deja în alertă şi este foarte aproape de a-l convinge pe tânărul mijlocaş să semneze cu gruparea lui David Moyes.

Thiago e noul Xavi, nu Fabregas

Posibila plecare a lui Thiago îi deranjează pe şefii Barcelonei tocmai pentru că trecerea anilor i-a făcut pe aceştia să îi caute un înlocuitor lui Xavi, ajuns la 33 de ani. Tocmai din acest motiv au demarat, în urmă cu doi ani, negocierile cu Arsenal pentru readucerea lui Fabregas la clubul catalan. După îndelungi discuţ

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 22 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 23 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°